O suprafață de aproximativ 2.400 de metri pătrați de teren, aflată în spatele clădirii Vămii din Bacău, este disputată de firma Conimpuls și de foștii proprietari, care solicită retrocedarea terenului, potrivit Legii 10/2001. Societatea Conimpuls a concesionat, în 22 decembrie 1998, această suprafață de teren, în vederea ridicării unui complex hotelier. Numai că o bună parte dintre foștii proprietari ai acestui teren au încercat, încă din primii ani de după Revoluție, să își redobîndească proprietățile confiscate. Printre aceștia se numără și băcăuanii Filip Gheorghescu și Gina Alban, care au depus pînă acum la Primăria Bacău numeroase solicitări pentru redobîndirea fostelor proprietăți. „Prima notificare am depus-o încă din anul 1990, prin 1998 am făcut o nouă cerere, iar după apariția Legii 10 am solicitat din nou să fim repuși în posesie. Am făcut de atunci o grămadă de drumuri și ni s-au cerut numeroase acte. În luna ianuarie 1998, de exemplu, ni s-au cerut acte de la primărie, printre care și o schiță a situației terenului. Am obținut toate aceste acte, însă cîteva luni mai tîrziu am aflat că terenul a fost deja concesionat”, ne-a povestit Gina Alban. Ca să își lămurescă situația, Gina Alban și Filip Gheorghescu s-au prezentat la ultimele audiențe ținute de viceprimarul Laurian Lucaș. Necazul lor era legat acum, printre altele, și de prezența, pe fostul lor teren, a unei conducte de gaz metan pe care sînt nevoiți să o devieze, pe cheltuială proprie, pentru a reuși să reintre în posesia terenului. „Terenul îl veți primi în natură numai după ce veți muta conducta. Însă va trebui să preluați, totodată, și contractul de concesiune”, i-a lămurit Laurian Lucaș. „Să mi se dea scris că dacă voi muta traseul conductei mi se va înapoia terenul”, a spus, neîncrezător, Filip Gheorghescu.
O altă nelămurire a foștilor proprietari a fost și cea legată de contractul de concesiune. „Cîtă vreme contractul este în vigoare, banii pe care îi primea pînă acum primăria pentru acest teren îi veți primi dumneavoastră, pe toată perioada contractului. Însă cîtă vreme terenul este liber, după preluarea contractului există posibilitatea să îi împiedicați pe cei de la Conimpuls să își mai ridice construcția pe acest teren. Există și posibilitatea să negociați cu ei valoarea taxei de concesiune sau o eventuală cumpărare a terenului”, le-a mai explicat viceprimarul Lucaș, după ce a dat, în prealabil, un telefon la Conimpus, unde s-a interesat de stadiul în care se află acum lucrările de construcții. „M-am utat cu atenție în contract. Acolo scrie că forma Conimpuls este obligată ca în termen de cel mult un an de zile să demareze lucrările de construcții. Ori, pînă acum nu s-a construit nimic pe acest teren”, ne-a povestit Ana Alban după ce a ieșit din cabinetul viceprimarului. Laurian Lucaș le-a promis celor doi că va intermedia o întîlnire între aceștia și reprezentanții societății Conimpuls, pentru a se pune de acord în privința acestiui litigiu. (E.SOLOMON)
Lasă un răspuns