În ultima sa apariție în fața presei din acest an, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bacău, prof. univ. dr. Radu Ababei, a vorbit despre realizările și neîmplinirile instituției pe care o conduce în 2013. Ultimul capitol a ținut în principal de finanțarea pe care DJST trebuia să o primească regulat de la bugetul de stat și care de multe ori a întârziat cu lunile. Cu toate acestea, Direcția s-a descurcat datorită veniturilor proprii. Atunci când cheltuielile au fost prea mari – întreținerea Sălii Sporturilor, Sălii de Atletism și propriului sediu necesitând lunar o mică avere -, sprijinul a venit din partea Consiliului Local. Anul 2014 va fi primul în care Direcția nu va mai fi proprietara imobilelor amintite, Consiliul Județean cedându-le municipalității din Bacău, o dată cu intrarea în vigoare a reglementărilor privind descentralizarea administarivă la nivel national. DJS trebuia să revină astfel în singurele încăperi ce i-au rămas, cele din Strada „Cuza Vodaa”. Datorită demersurilor pe care directorul Ababei le-a făcut la CL, sălile și sediul actual, cu tot cu prețiosul minihotel, vor rămâne în administrarea DJS, care a fost unanim apreciată de suflarea sportivă băcăuană. În 2013, specialiștii Direcției au continuat să organizeze foarte multe competiții în municipiile și comunele județului – unele de mare amploare -, oferind de cele mai multe ori și premierile acestor acțiuni. Tot DJS a a jutat cluburile prin asigurararea de tabere-cantonament sportivilor (atât celor legitimați, cât și celor aparținând asociațiilor școlare) sau prin furnizarea de echipamente și suplimente alimentare. „Cred că avem un personal de mare calitate profesională, care continuă în această privință o linie de dinainte de ’89. În 2014, Direcția va continua să fie puternic implicată în viața sportivă a județului și va încerca să amplifice acțiunile de popularizare a sportului și de recuperare a prestigiului uriaș pe care sportul l-a avut în conștiința publică”, a declarat Radu Ababei. (P.K.)
Lasă un răspuns