Doi bătrîni frați, amîndoi din comuna Glăvănești, contrazic zicala că, „dacă nu ai bătrîni, trebuie să ți-i cumperi”. Frații Ion Jitaru, de 63 de ani, și Gheorghe, de 65 de ani, sînt și vecini. Cel mai mare dintre ei nu a mai suportat ideea că găinile lui Ion iar i-au călcat grădina și-i strică bunătate de legume, așa că a sărit cu cuțitul la fratele său. Ion nu s-a ferit la timp și a fost înjunghiat în partea stîngă a pieptului. El a fost internat în stare gravă la spital, în timp ce fratele lui a a făcut cunoștință mai îndeaproape și cu polițiștii și cu procurorii, care îl cercetează pentru vătămare coprorală gravă. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns