Bacauanii sint incurajati, in aceasta saptamina, mai mult ca oricind, sa faca un gest de omenie, trecind pragul Centrului de Transfuzii pentru a dona singe. In perioada 19-25 aprilie, la nivel national se marcheaza Sapatmina Voluntariatului. In acest context, la nivel local, Crucea Rosie Bacau, in parteneriat cu Centrul de Tranfuzii Sanguina, Serviciul Judetean de Ambulanta si primariile Asau, Balcani si Colonesti au organizat Caravana „Doneaza viata!”, cu scopul de a sensibiliza locuitorii judetului cu privire la nevoia de singe pe care unii semeni o au. „Zilnic, Centrul de Transfuzii primeste de la spitalele din judet numeroase cereri pentru singe. Este motivul pentru care, pe tot parcursul acestei saptamini, am ales, cu ajutorul partenerilor nostri, sa pornim Caravana «Doneaza viata!»”, a spus lt. col. (r) Dan Marcel Babliuc, director Crucea Rosie Bacau. Campania isi propune atragerea de cit mai multi donatori bacauani, lucru posibil si prin punerea la dispozitie de catre organizatori, a unui centru mobil de donare de singe. In cursul zilei de ieri, Caravana s-a oprit in Colonesti, miine se va afla la Asau, iar spre sfirsitul saptaminii, in comuna Balcani. Potrivit medicilor, donator poate fi orice persoana sanatoasa, cu virsta cuprinsa intre 18 si 60 de ani, indiferent de grupa sanguina. Cei care vor sa doneze sint asteptati zilnic, intre orele 7.30 – 12.30 la Centrul de Transfuzie, din incinta Spitalului Judetean de Urgenta Bacau, persoanele fiind consultate medical pentru a se stabili daca indeplinesc conditiile de donare. Donatorii beneficiaza, conform legii, de sapte tichete de masa, un set gratuit de analize, o zi libera la serviciu/cursuri, abonament gratuit pentru transport public. In aceasta saptamina, donatorii vor primi din partea voluntarilor Crucii Rosii dulciuri, ceai si suc. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns