Trei persoane din judetul Bacau s-au ales cu dosare penale, dupa ce au fost prinse in flagrant comercializind ilegal obiecte artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice. Politistii Serviciului Arme, Explozivi si Substante Periculoase (AESP) Bacau, impreuna cu politistii din structurile de ordine publica si investigatii fraude au desfasurat, in perioada 15 – 19 decembrie, mai multe actiuni pe linia prevenirii si combaterii comercializarii ilegale a acestor produse periculoase.
„Scopul actiunii este acela de a preveni producerea unor evenimente negative cu consecinte asupra ordinii si sigurantei publice sau de alta natura (raniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri)”, a declarat subinspector Narcisa Butnaru, purtator de cuvint la Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Bacau. Actiunile sint controale la societatile comerciale autorizate sa efectueze operatiuni cu obiecte artizanale si de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice, cu privire la respectarea de catre acestea a legislatiei in domeniu. In aceasta perioada sint monitorizate inclusiv complexele comerciale, pietele, tirgurile sau alte locuri de comercializare, pentru verificarea legalitatii operatiunilor de detinere si comercializare catre populatie sau persoane juridice a obiectelor pirotehnice.
Comert ilegal de petarde
Controalele lucratorilor AESP au dat primele rezultate la nivelul judetului Bacau. Saptamina trecuta au fost identificate trei persoane care efectuau operatiuni fara drept cu petarde. Politistii au identificat-o pe Luminita Z., care detinea la domiciliu obiecte artizanale si de distractie, cu scopul de a le comercializa. „Pe 19 decembrie, lucratorii din cadrul AESP au obtinut autorizatie pentru perchezitie la domiciliul acesteia, emisa de Judecatoria Bacau. In urma perchezitiei au fost gasite 38 baterii artificii clasa a II-a, in valoare de 1.000 lei. Femeia nu era autorizata sa le detina si nici sa le comercializeze”, a precizat subinspector Narcisa Butnaru. Luminita Z. a declarat ca in urma cu doua saptamini a cumparat obiectele pirotehnice de la o persoana necunoascuta. Pentru fapta sa, femeia s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infractiunii de cetinere, comercializare sau folosire a obiectelor pirotehnice. Luminita Z. este cercetata in stare de libertate.
Prinsi in flagrant
Duminica, politistii din cadrul AESP s-au impartit in doua tabere. O echipa a actionat in municipiul Bacau, iar alta a mers in mediul rural. In tirgul saptaminal din comuna Balcani, politistii l-au prins in flagrant pe Gheorghe R., 23 ani, care, comercializa fara drept 14.400 bucati petarde, din clasa a II-a. Bunurile in valoare de 800 lei au fost ridicate in vederea cercetarii. Fara „marfa” a ramas si Mihai D., 30 ani, care a fost depistat in Piata Centrala din municipiul Bacau, comercializind 420 bucati petarde din clasa I. Asta, in conditiile in care, conform legii, „este interzisa persoanelor fizice confectionarea, detinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice alta operatiune cu obiecte artizanale si de distractie pe baza de amestecuri din clasele II – IV, T1, T2, precum si a artificiilor din categoria «obiecte zburatoare luminoase» si a pocnitorilor din clasa I”. Politistii au intocmit dosar penal pe numele lui Mihai D., iar produsele au fost ridicate pentru continuarea cercetarilor.
Infractiuni
Producerea, experimentarea, prelucrarea, detinerea, transportul, folosirea sau orice alta operatiune cu materii explozive, efectuate fara drept, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani. Vinzarea fara drept a pocnitorilor din clasa I constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an. De asemenea, este interzisa vinzarea obiectelor neinscriptionate in limba romana cu denumirea, clasa din care face parte, instructiunile de folosire, termenul de garantie precum si pericolele care apar la folosirea lor. Fapta se sanctioneaza cu amenda de la 5.000 lei la 7.500 lei. „Le recomandam bacauanilor sa apeleze serviciul 112 in cazul in care identifica in teritoriu locatii unde se comercializeaza substante pirotehnice”, a mentionat comisarul Liviu Atanasiu, seful AESP Bacau.
Lasă un răspuns