Premergător Sărbătorii Dragobetelui care, în mod oficial are loc pe 24 februarie, duminică, 23 februarie, „Dragobetele sărută fetele” la Moineşti. Aceasta, în cadrul manifestării cultural-artistice cu acelaşi nume, organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (C.J.P.C.P.C.T.) Bacău, în parteneriat cu Primăria Moineşti, şi care se va desfăşura începând cu ora 16.30 în sala de festivităţi a celei din urmă. Manifestarea va debuta cu dezvăluirea, de către etnograful băcăuan Feodosia Rotaru, a „Semnificaţiei sărbătorii de Dragobete” şi va continua cu recitaluri şi dansuri de muzică populară susţinute de Grupul folcloric „Moineşteanca” al Clubului Elevilor Moineşti (instructor prof. Marinica Ifrim), Grupurile folclorice reunite „Cetina” şi „Cetiniţa” ale Şcolii „Tristan Tzara” Moineşti (instructor Otilia Purcaru) şi solistele Oana Creţu şi Otilia Purcaru. Evenimentul va fi încheiat cu un recial de muzică, poezie şi umor susţinut de Florin Zăncescu, directorul C.J.P.C.P.C.T. Bacău, în calitatea sa de actor şi profesorul Rareş Drăghici.
Lasă un răspuns