În ordinea intrării în scenă, duminică 23 februarie, se vor juca spectacole pentru copii, interzise copiilor şi pentru toată lumea. Astfel, de la ora 11.00, echipa de actori a secţiei Animaţie de la Teatrul Municipal „Bacovia” va ademeni publicul format din copii, în sala mare, în povestea „Cei trei purceluşi”, prin spectacolul dramatizare după Andreea Gheorghe, în regia lui Gheorghe Balint, pentru ca în seara aceleiaşi zile, de la ora 18.00, publicul de toate vârstele să fie invitat la vizionarea spectacolului „Miss Julie”, după August Strindberg, în versiunea scenică şi regia lui Dumitru Lazăr-Fulga, avându-i în rolurile principale pe actorii Eliza Noemi Judeu, Anca Bucşă şi Bogdan Buzdugan. Interzis minorilor va fi, tot duminică, 23 februarie, dar de la ora 17.00, în Sala Studio a Teatrului Municipal Bacovia, spectacolul One Man Show „London Escort”, de Valentin Branişte susţinut de actorul însuşi.
Lasă un răspuns