• Arcadie Ciuriuc susține că a fost transferat la azilul din Răchitoasa abuziv, pentru că a semnalat Biroului Electoral Județean nereguli la referendumul pentru aprobarea Constituției • bătrînul a plecat de la Răchitoasa după două zile și acum trăiește din mila prietenilor • directoarea Daniela Ruseanu susține că totul a fost o pură coincidență
Arcadie Ciuriuc de 78 de ani spune că a fost dat afară din Centrul de Îngrijire și Asistență Bacău, doarece a semnalat neregulile pe care directorea Daniela Ruseanu le-a făcut la referendumul pentru aprobarea Constituției. „Eu am sesizat pe 18 octombrie Biroul Electoral Județean că directoarea a votat în locul nostru. M-am dus la urnă să votez și, pentru că era coadă, am așteptat să votez printre ultimii. Prin geamurile de sticlă am văzut cum directoarea stătea la masă și punea ștampila pe buletinele de vot ale oamenilor. Pe 21 octombrie, în mod forțat și abuziv, m-au suit într-o dubă a instituției și m-au dus la căminul din Răchitoasa. Aici am stat două zile și apoi am cerut să plec, pentru că eu nu puteam sta acolo”, ne-a declarat Arcadie Ciuriuc.
Bătrînul a rămas acum fără loc în cămin și stă la familia lui Constantin Barbu, un fost coleg de serviciu la uzina URA. Situația lui este incertă, pentru că nici aici nu poate zăbovi prea mult, deoarece într-un apartament cu două camere locuiesc deja patru persoane. „Eu îl știu pe nea Ciuriuc de cînd lucram la URA. A fost maistu și șef de echipă și prin mîna lui au trecut numeroși tineri și era stimat de toți. La noi vine și mănîncă o masă caldă și mai doarme uneori. Facem cu schimbul și dormim și pe jos”, ne-a spus Constantin Barbu.
Disensiunile bătrînului cu Daniela Ruseanu, director la Azilul din Bacău, sînt mai vechi. Arcadie Ciuriuc stă în cămin din 1996. „Eu nu am avut cu vechea conducere nici o problemă. Problemele au apărut de la venirea acestei directoare care, în 12 aprilie 2002, a pus să îmi percheziționeze camera. De atunci a declanșat o adevărată teroare psihică asupra mea. M-au pus să deschid dulapul meu, proprietate personală, și, pentru că am refuzat, au chemat doi polițiști. M-au dus cu forța la psihiatrie de mai multe ori, în speranța că mă vor interna, dar de acolo mi-au dat drumul și m-am întors în cămin. Am vrut să îmi pun capăt zilelor, pentru că nu am mai rezistat. În cele din urmă, am cerut o audiență la directoarea Pădureanu, de la Direcția Socială, și apoi s-au mai liniștit apele. După ce am semnalat că ni s-au încălcat drepturile, am fost expulzat în mod samavolnic și iuman la Răchitoasa. M-au acuzat că mi-am bătut colegul de cameră”, ne-a mai povestit bătrînul.
Coincidență sau nu, la trei zile după referendum, asistatul
a luat calea azilului din Răchitoasa. A fost urcat într-o mașină, însoțit de trei bărbați, angajați ai azilului din Bacău. „Nu am știut nimic. M-au amăgit că mă duc la un control la inimă. M-am îmbrăcat, iar asistenta medicală mi-a spus să aștept la cabinet. Aici mi s-a facut sete și am urcat la etajul doi, unde era camera mea. Pe drum am întîlnit-o pe asistenta șefă, care mi-a spus că nu mai am timp și să mă urc în mașină. Aici, de o parte și de alta, s-a așezat electricianul și paznicul și nu m-au mai lăsat să ies. În spatele mașinii auzeam cum se aruncă ceva. Mai apoi am înțeles că erau sacii cu lucrurile mele. Am plecat și, în loc să mergem la spital, am văzut că ieșim din Bacău. Am început să strig după ajutor, chiar am vrut să trag de volan, dar m-am gîndit că sînt tineri. Am ajuns la Răchitoasa și, cînd am văzut ce e aici, i-am cerut directorului Grecu, să mă lase să plec. După două zile, m-a ajutat cu o mașină și am plecat, iar acum nu mai am unde să stau. Trăiesc din mila prietenilor. Am făcut plîngere la Procuratură, Avocatul Poporului și Liga pentru Drepturile Omului”, ne-a mai spus bătrînul.
Directorul centrului de bătrîni din Răchitoasa, Vasile Grecu, ne-a declarat că Arcadie Ciuriuc a fost adus în centru pe 21 octombrie, după ce s-au eliberat locuri în azil. „Bătrînul a venit pe 21 octombrie, a stat la noi două nopți și apoi a făcut cerere să plece din cămin, pentru că a fost adus în mod abuziv. I-am pus la dispoziție o mașină care avea drum în Bacău și i-am lăsat bgajele la o cunoștință de-a lui din Mărgineni”, ne-a declarat directorul Grecu.
Daniela Ruseanu susține că a fost o coincidență
Conducerea Azilului din Bacău nu recunoaște că s-ar fi răzbunat pe Arcadie Ciuruc, care a avut curajul să facă o contestație la Biroul Electoral Județean. Plecarea lui pe data de 21 octombrie, la două zile după referendum, este pusă pe seama coincidenței și a faptului că atunci s-a eliberat un loc în căminul de la Răchitoasa. „Bătrînul a încălcat în mod repetat regulamentul de ordine interioară a căminului și transferarea lui la Răchitoasa era de mult timp în plan. Eu m-am plîns de el încă din august și am cerut să fie transferat din septembrie, printr-un protocol care există între cele două centre. L-am tolerat în cămin, dar starea lui s-a agravat, pentru că are probleme psihice. L-am dus și la psihiatrie în Bacău, dar a plecat de aici, iar doctorii nu i-au eliberat vreun act, pentru că nu l-au văzut în criză. în schimb am avut de suferit noi și ceilalți asistați din centru. Bătrînul face crize periodice, în timpul cărora ne amenință că se spînzură de draperie, că își înfige cuțitul în inimă, că se aruncă de la balcon. Și-a bătut colegul de cameră cu piciorul unui scaun și nu tolerează pe nimeni să stea cu el. Odată a pus mîna pe scaun și a vrut să îmi dea în cap cu el. Divergențele cu el au pornit de la faptul că am vrut să îi facem curat în cameră. Bătrînul aduna fel de fel de lucruri nefolositoare, care au dus la apariția gîndacilor. A refuzat să i sefacă curată, să fie îmbăiat, să i se spele rufele. Întîmplarea a făcut ca, pe 21 octombrie, directorul Grecu să ma informeze de locul liber din cămin. Plecarea lui de la noi nu are nici o legătură cu sesizarea lui la Biroul Electoral”, susține directoarea Daniela Ruseanu.
Coincidență sau nu, transferul bătrînului la cîteva zile după ce a semnalat neregulile ridică semne de întrebare. Arcadie Ciuriuc a rămas pe drumuri, fără casă și la mila prietenilor. Pentru a intra în cămin trebuie să depună din nou dosar, iar lista cuprinde peste 400 de vîrstnici care vor să stea în cămin. Și dacă Arcadie Ciuruc e atît de bolnav psihic pe cît susține directoarea Ruseanu, cine își va asuma responsabilitatea pentru că acesta este acum fără nici o supraveghere și poate produce o dramă? (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns