Ștefan Șerbu, directorul general al societății Drumuri Județene, este un conducător auto experimentat, știe ce măsuri să își ia pentru a evita situațiile neplăcute care pot să apară în timpul unei deplasări lungi cu autoturismul. Ce-i drept, și profesia îl „obligă” într-un fel să cunoască diverse amănunte de ordin practic. Dar oricine poate învăța din pățaniile altor colegi de trafic, această variantă fiind preferabilă celei care presupune tragerea unor învățăminte din pățaniile proprii. Este și cazul directorului Șerbu, care, deși a încercat să ajute un șofer ghinionist, nu a reușit. Și asta numai din cauza tehnologiei moderne. „Eram la volanul mașinii (n.r. – Daewoo Nubira), era iarnă și am văzut un bărbat mergînd pe marginea drumului. Ce se întîmplase? Omul rămăsese fără benzină în rezervor și căuta pe cineva care să-l ajute, să-i vîndă un litru de benzină. Am oprit, am încercat să scot benzină din rezervorul mașinii mele, dar nu a fost posibil, așa că nu am avut cum să-l ajut”. Ștefan Șerbu a recunoscut că după acea întîmplare are întotdeauna grijă să pună suficientă benzină în rezervor. (C.P.)
Lasă un răspuns