– pentru a preintimpina producerea unor evenimente nedorite, reprezentantii E.ON Gaz ii incurajeaza pe consumatorii bacauani sa sune la numerele de urgenta in cazul in care simt miros de gaze naturale in imobilele in care locuiesc – o sesizare facuta la timp le va permite echipelor de interventie sa remedieze neregulile din sistem, evitind asfel posibile catastrofe
Conducerea E.ON Gaz le recomanda consumatorilor din judetul Bacau sa sesizeze dispeceratul companiei in cazul in care simt miros de gaz intr-un imobil sau pe strada. Numerele de telefon puse la dispozitie de E.ON Gaz 0265.200.928 sau 0800.800.928. „Pentru a beneficia in conditii de siguranta de gazele naturale este nevoie de o atitudine responsabila si de implicare atit din partea E.ON Gaz Distributie cit si din partea bacauanilor. Compania noastra face astfel apel la spiritul civic al consumatorilor sa ne sesizeze de urgenta daca simt miros de gaz in bloc sau chiar pe strada. Este foarte important sa fim anuntati imediat astfel incit echipele specializate din teritoriu sa intervina la timp pentru a putea preveni aparitia unor evenimente grave”, a spus Corneliu Zait, purtator de cuvint la E.ON Gaz. Atunci cind simt miros de gaz in interiorul locuintei, bacauanii sunt rugati sa aplice masurile elementare de siguranta care se refera la stingerea focurilor si la deschiderea ferestrelor. In situatiile in care exista suspiciunea unor scapari de gaze naturale, este de preferat ca locatarii sa nu mai foloseasca aparatele electronice din locuinta, sa nu aprinda lumina si sa nu verifice cu flacara instalatiile de gaze naturale. La cea mai mica banuiala, locatarii trebuie sa sune imediat la dispeceratul de urgenta al E.ON Gaz Distributie la numerele de telefon 0265.200.928 sau
0800.800.928. Conform datelor statistice puse la dispozitie de E.ON Gaz, in ultimii doi ani au murit 34 de persoane, iar alte 113 s-au aflat la un pas de moarte ca urmare a intoxicarii cu monoxid de carbon. Cauza deceselor a fost in majoritatea cazurilor intoxicatia cu monoxid de carbon provocata de evacuarea necorespunzatoare a gazelor arse ca urmare a obturarii canalelor de evacuare sau a folosirii unor tuburi de evacuare gaurite. Ca o masura suplimentara de siguranta, bacauanii isi pot monta in casa detectoare de monoxid de carbon, care sa sesizeze prezenta gazelor arse. Astfel, in cazul in care in incapere se acumuleaza monoxid de carbon, detectorul va sesiza imediat acest lucru si va emite un semnal sonor. La aparitia acestui semnal acustic, se vor inchide aparatele aflate in functiune, se va aerisi incaperea si se va solicita interventia E.ON Gaz Distributie.
Lasă un răspuns