În noaptea de sîmbătă spre duminică va avea loc o eclipsă totală de Lună, care va fi vizibilă din țara noastră în totalitate. Luna se va afla în constelația Berbecul și are un diametru foarte mic, fiind aproape la cea mai mare distanță de Pămînt, de aproape 400.000 de kilometri. Luna va răsări în jurul orei 17, în seara de 8 noiembrie. Apoi se va ridica tot mai mult pe bolta cerească pînă la ora 0h03m, cînd va trece la meridian. Eclipsa va avea loc după acest moment, pînă dimineața, Luna apunînd la 7h30m. Faza maximă a eclipsei, cînd Luna va dispărea complet în umbra Pămîntului, va începe la ora 3h06m. Momentul culminant va fi la ora 3h18m, iar sfîrșitul eclipsei totale va avea loc la ora 3h30. În restul timpului, adică între orele 0h15m și 6h21m, cu excepția fazei de maxim, Luna se va afla în eclipsă parțială, fiind acoperită în difrite proporții de umbra Pămîntului, care se intercalează între Soare și astrul nopții.
Evident, pentru observarea eclipsei în bune condiții este necesar ca cerul să fie degajat de nori și, pe cît posibil. Eclipsa se va vedea ușor aproape din orice loc, datorită altitudinii mari pe boltă a Lunii. În timpul eclipsei, pe cer se vor vedea constelațiile de iarnă, la est aparînd încet cele de primăvară. Planetele prezente pe cer pe parcursul eclipsei vor fi Saturn (răsărit 20h20m) și Jupiter (răsărit 1h40m). Marte va apune mai devreme, la 1h25m, și nu se vedea în timpul eclipsei. Eclipsa totală de Lună din 9 noiembrie va fi vizibilă pe Glob din vestul Asiei, Africa, Europa, America de Nord și America de Sud. Date fiind condițiile meteo anunțate pentru zona noastră, se pare că băcăuanii nu vor putea observa fenomenul.
Aceasta este prima eclipsă totală de Lună vizibilă din România în ultimii doi ani și jumătate și ultima din acest an. Urmează ca anul viitor să mai fim martorii a două eclipse totale de Lună, la 24 mai și 28 octombrie. Următoarea eclipsă de Soare vizibilă din România se va produce pe 3 octombrie 2005 și va una inelară.
(Ovidiu PAULIUC)
Lasă un răspuns