Ștefan RADU
Nu puține sînt expresiile comune care demonstrează frumusețea și bogăția limbii române. Zi de zi, auzim sindicaliști furioși care cer să li se plătească salariile doar pentru că „au stat la serviciu opt ore, toată luna!”… Restul – eficiență, reducerea costurilor de producție, economisirea de resurse și utilități – nu mai contează. Pretenția noilor proprietari de a transforma societățile proaspăt privatizate în firme profitabile a declanșat, de cele mai multe ori, reacții violente din partea sindicatelor. Reminescențele anului 1990 – cînd directorii erau schimbați de angajații nemulțumiți din două în două zile, iar sloganul „Nu ne vindem țara!” ajunsese politică de stat – încă se mai fac simțite. Mai deunăzi, la Onești, revolta salariaților de la Chimcomplex a readus în discuție strategiile și responsabilitățile organizațiilor sindicale și – mai ales – ale liderilor acestora. Noul patron, Ștefan Vuza, s-a cam săturat să plătească nemunca. Auditul independent pe care l-a plătit după cîștigarea licitației la APAPS i-a revelat situația reală din combinat. Pînă la privatizare, firmele căpușă au înflorit, piețele externe s-au înjumătățit (în timp ce „partenerii” distribuitori preluau clienții din Ucraina și de prin alte părți ale lumii), iar producția era sezonieră. În schimb, salariile au rămas la nivelul stabilit de stat, sporurile s-au înmulțit și toată lumea a fost mulțumită. Ba chiar unii din conducere și-au ridicat vile, și-au schimbat limuzinele și au contribuit esențial la părăginirea patrimoniului pe care îl aveau în administrare. Dacă ar fi luate la puricat firmele care au beneficiat de colaborarea, ani la rînd, cu Chimcomplex și au făcut profituri considerabile am descoperi, cred, că nu sînt străini de aceste afaceri chiar unii dintre sindicaliști sau rude de-ale lor. Este de neînțeles de ce, atîta timp, liderii, care astăzi îi cer cu vehemență socoteală domnului Vuza, nu au organizat greve, mitinguri și marșuri de protest împotriva risipei administrate de fosta conducere, împotriva afacerilor care secătuiau societatea, împotriva creșterii nejustificate a cheltuielilor cu munca vie?! Acum, cînd trebuie tăiat în carne vie pentru a mai putea salva ceva dintr-un mare combinat, suferința – pentru toată lumea – este mult mai mare. Pierd și salariații care pot ajunge în orice clipă șomeri, dar pierde și proprietarul care a riscat o considerabilă parte din capitalul propriu pentru a revitaliza o afacere secătuită de mercenarii statului.
Munca la stat ne-a obișnuit cu statul. Este de-ajuns să aștepți o intervenție politică – scutirea de taxe, credite garantate de Ministerul de Finanțe, comenzi plătite de la buget – și supraviețuirea este asigurată. Nici un ministru – oricît de cinstit și bine intenționat ar fi – nu-și poate permite ceea ce face domnul Vuza. Un om de afaceri care a făcut achiziții mai ales în industrie, care exportă 72 la sută din producția fabricilor sale aducînd, astfel, în țară 17 milioane de dolari anual, care este doctorand în relații internaționale nu poate fi impresionat cu un miting proletar. Fermitatea patronului în chestiunea Chimcomplex vine din libertatea lui de acțiune: el nu aleargă după voturi și imagine pentru partid. Singurele criterii sînt prezervarea capitalului propriu și eficientizarea afacerilor în care a investit. De aici trebuie să pornească orice negociere între cei doi parteneri: proprietar și sindicat. Restul temelor țin doar de o mentalitate socialist-păguboasă, fără perspective într-o lume extrem de pragmatică.
Lasă un răspuns