Fiecare jurnalist trece prin viața lui printr-o grămadă de întîmplări mai mult sau mai puțin plăcute. Peste ani, gîndul la ele aduce pe buzele pățitului un surîs în colțul buzelor și amuzament, mai ales atunci cînd sînt povestite celorlați. Elena Țintaru, redactor la cotidianul „Deșteptarea”, a avut și ea parte de astfel de evenimente. „Era prin 1992, cînd s-a deschis în Bacău primul magazin occidental de încălțăminte sportivă și care avea atît calitate, cît și prețuri occidentale. Eu trebuia să realizez un interviu cu patronul magazinului. Tot pentru prima dată am avut la îndemînă un reportofon la mîna a doua și eram tare bucuroasă că nu trebuie să mai iau notițe. Bun bazată pe performanțele reportofonului care urma să îmi redea exact ce zice omul, nu am luat notițe. La serviciu am văzut că nu se imprimase nimic, pentru că reportofonul avea o defecțiune”, ne-a povestit Elena Țintaru. Pentru că materialul trebuia să apară în ziar, jurnalista a fost nevoită, cu toată jena, să îl sune din nou pe patronul respectiv și să stabilească o nouă întrevedere. Norocul ei a fost că interviul nu se publica a doua zi, așa că a avut timp suficient la dispoziție pentru a reface materialul. „Nu a mai ieșit cum îmi doream eu, dar de atunci m-am învățat minte că pixul este sfînt”, mai spune Elena. Dar pasta nu s-a dovedit nici ea prietenul ideal pentru ziaristă, pentru că, în miez de iarnă, plecată la documentat pe coclauri, a ajuns să își dorească cu ardoare un reportofon, decît să stea apoi să își amintească toată documentarea. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns