Elevii și profesorii oneșteni au fost recompensați pentru rezultatele remarcabile obținute în anul școlar trecut în cadrul ediției a II-a a Galei Învățământului, desfășurată recent la Sala Polivalentă din Onești. Pe scenă, în aplauzele colegilor, au urcat elevii de la școlile și colegiile din municipiul de pe Trotuș care au participat la concursuri și olimpiade școlare naționale și internaționale, dar și cei care i-au pregătit.
Aproximativ 50 de elevi au primit diplomă de excelență pentru participare, iar cei care au obținut premii au fost recompensați de administrația locală. Elevii au fost motivați cu câte 1.000 de lei, în timp ce profesorii au primit 500 de lei.
Premierea a fost făcută de inspectorul școlar general al ISJ Bacău, prof. Teodora Șotcan. „Este de remarcat că numărul celor premiați este mai mare decât cel de anul trecut și au fost în atenția organizatorilor și profesorii care au încheiat activitatea didactică, dar au lăsat urme adânci în școlile în care au lucrat – a spus inspectorul general. Este un model de urmat, deoarece dacă vom ști să-i prețuim pe cei care au fost înaintea noastră, ne va fi nouă mai bine în prezent și viitor“.
Surpriza serii pentru toți cei prezenți până la finalul evenimentului a fost concertul susținut de trupa Vama. Solistul Tudor Chirilă chiar s-a adresat tinerilor din sală și le-a oferit câteva sfaturi în legătură cu importanță educației.
Adina PELIN
SOREMI a zis
Bravo tuturor elevilor si profesorilor! BRAVO DIANA – ELENA !!!