Bacauanii aflati sub contract cu „Elsaco” vor primi in aceasta perioada vizita reprezentantilor firmei care le-au montat apometrele. Locatarii de pe strada Hatman Berescu au fost instiintati de SC Elsaco Brunata SRL ca „valoarea contractului de prestari servicii este de 2,7 lei/calorifer/luna cu TVA. Proprietarii de apartamente sint chemati la sediul societatii pentru a ridica actul aditional – B-dul Unirii, nr. 13 sau la telefon 0234/517413, program 9,00- 16,00.
La rindul sau, odata cu programul de citire a repartitoarelor, firma Techem isi anunta clientii ca locatarii care nu sint gasiti acasa vor fi considerati necontorizati si vor plati energia termica la pausal. „Serviciul de calcul, in valoare de 0,5 euro/calorifer/luna, se va incasa pentru tot sezonul de iarna 2008 – 2009, cu chitanta individuala pentru fiecare locatar”, anunta reprezentantii firmei Techem Energy Services SRL.
Zilele acestea, angajatii firmei Elsaco vor fi prezenti pe strada Castanilor. Ei si-au anuntat vizita intre orele 16,30 – 17,00 tocmai pentru a fi toti locatarii acasa. „Pentru buna desfasurare a intregii operatiuni, ii rugam pe locatari sa dea dovada de bune intentii si sa permita accesul in locuinte”, se precizeaza in anuntul postat de Elsaco.
Ceea ce a omis sa faca firma in cauza este prezentarea cu lux de amanunte a costurilor ce implica aceste verificari. In lipsa unor cifre exacte, locatarii s-au aratat nemultumiti. „Parca ii vad ca vin si ne arunca in fata o anumita suma. Nici nu ma gindesc sa platesc. Mai am in casa doar bani de piine pina la urmatoarea pensie, asa ca n-am de unde sa le dau alti bani”, spune Rodica Stancu de pe strada Castanilor.
Lasă un răspuns