Politistii din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor Bacau l-au bagat la „racoare” pe un escroc vasluian. Politistii l-au identificat pe Constantin P., 46 ani, din judetul Vaslui. In calitate de administrator imputernicit al unei societati comerciale din municipiul Onesti, barbatul a indus in eroare o societate comerciala din judetul Buzau. El a achizitionat articole de confectie in valoare de 46.000 lei si ca modalitate de plata a emis o fila CEC cu date false, iar marfa in litigiu a fost instrainata fara respectarea prevederilor legale.
Constantin P. mai era cercetat si in alte trei dosare penale, cu privire la faptul ca in calitate de administrator al unei societati comerciale din judetul Iasi a emis catre diverse societati comerciale din tara mai multe bilete la ordin si file CEC fara a avea disponibil in cont, cauzind un prejudiciu de 270.000 lei. In cazul sau a fost luata masura retinerii pentru o perioada de 24 ore. Vineri, Constantin P. a fost prezentat Parchetului de pe linga Tribunalul Bacau, cu propunere de arestare preventiva pentru comiterea infractiunii de inselaciune si infractiuni la Legea CEC-ului. Parchetul de pe linga Tribunalul Bacau a respins propunerea privind arestarea preventiva, dispunind masura preventiva de a nu parasi localitatea pentru o perioada de 30 zile. (Ramona IONESCU)
Lasă un răspuns