Dupa ce am numarat peste treizeci de cacofonii („…ca cele ce…”, „…filosofica contributie…”, p.7, „…estetica converge…”, p.10, „…faca capabila”, p.13 etc.) în cartulia intitulata de Marin Aiftinca pretentios „Misterul artei si experienta estetica”, Editura Academiei Române, 2007, am renuntat sa le mai contabilizez, dar mi-am zis ca despre o asemenea „opera” nu pot sa adun citeva observatii decit sub titlul de mai sus! Nu mai vorbesc de greseli de virgula, de acord sau de constructie, de stilul emfatic, de tautologii (p.68, de exemplu), de nonsensuri („…cercetarile premergatoare contemporane lui”, p.69), sau de panseuri de tot hazul cum ar fi „…atunci cind nu patrunde în adinc (forma de receptare), înseamna o raminere la suprafata lucrurilor”(sic!, p.15). Sigur ca sint sute de scrieri si mai hilare decit opusculul domnului Aiftinca. Stim cu totii ca exista un leac simplu împotriva acestor atentate la inteligenta: sa le ignori pur si simplu! De ce atunci aceasta tentatie masochista a mea, de a citi cu creionul în mina cele 150 de pagini, ba de a le mai face si onoarea acestor rinduri? Explicatia sta în faptul ca autorul nu este fitecine, este profesor universitar, secretar stiintific (sic!) al Sectiei de Filozofie a Academiei Române, cercetator stiintific I la Institutul de Filozofie al Academiei etc., deci pentru studentii de la Facultatea de Filozofie si Jurnalism al unei universitati bucurestene este un model. Ori tocmai vorbeam saptamina trecuta de faptul ca viitorii intelectuali trebuie sa învete de la maestrii lor cum se creeaza în spirit. Eu am si acum sub ochi opera maestrilor mei de la universitatea ieseana, Al. Dima, Cont. Ciopraga, Al. Husar, sint mindru ca le sint un perpetuu elev, dar ma gindesc în acelasi timp cu groaza: cum va putea cineva sa spuna ca este elevul domnului Aiftinca? Ce sa fi învatat de la el? Cum se construieste un text cacofonic, emfatic, ilogic? Dar poate are de învatat cum se scrie cu citate, macar cum se rezuma ideile cuiva, cum se face un referat. Lucrarea de care ne ocupam nu formuleaza o teorie aiftinciana a artei sau a esteticului, dar macar daca ar rezuma bine autorii citati! Pe linga numele grele din filosofia lumii, de la Platon la Kant, Hegel sau Hartmann, autorul nostru citeste si citeaza esteticieni români: Blaga, Vianu, Ralea, apoi Liviu Rusu, Al. Husar. Cartea este plina de citate, dar ce folos, ca sunt alese doar platitudini; ideile directoare ale esteticienilor citati nu apar în textele alese. Autorul nu are nici o idee, el doar îi citeste pe altii, dar îi citeste prost, realizind o colectie de afirmatii banale culese dintr-o bibliografie altfel impresionanta. As exemplifica doar cu Liviu Rusu, a carui teorie din „Logica frumosului” este trecuta cu vederea, desi i-ar fi servit foarte bine autorului, iar teoria „poesferei” din „Ars longa” a lui Al. Husar este ignorata cu desavirsire. Cartea de care ne ocupam este exemplara pentru felul în care nu trebuie decupat citatul dintr-un text. Cit priveste folosirea citatelor, autorul nu le include în text nici pentru a-si ilustra propriile idei (care?), nici pentru a polemiza, ci realizeaza doar un fel de comentarii tautologice care nu fac altceva decit sa rezume ideile citate, adica exact asa cum ar trebui sa-i învete pe studenti sa nu faca! Pai, decit asa, mai bine …copy-paste!
Dar am mai avut un motiv sa parcurg pina la capat cartea domnului Marin Aiftinca. În introducere spune ca „studiile” domniei sale au fost initial comunicari la „Conferinta Nationala de Estetica” de la Bacau, pe care „are onoarea sa o coordoneze” în colaborare cu Geo Popa. Fals. „Conferinta” este de fapt „Simpozionul National de Estetica” , la care este drept ca a fost invitat si domnul Marin Aiftinca, dar nici vorba de „coordonare”. Ba chiar la fiecare editie facea ce facea si raminea spre sfirsit, cind nu mai avea timp sa citeasca. Acum înteleg de ce. Abia afirmatia de mai sus este un furt intelectual, dar despre cum poate fi definita aceasta infractiune vom vorbi saptamina viitoare!
Ioan NEACSU
Lasă un răspuns