Un racord defect a permis scăpări de gaze, iar la contact cu focul s-a produs explozia. Proprietara a suferit arsuri de gradul I, II și III și a fost dusă cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Bacău.
Ramona IONESCU
O femeie de 72 ani din satul Somușca, comuna Cleja, a văzut moartea cu ochii. Miercuri dimineață, Ileana Gușă, a vrut să aprindă aragazul din bucătărie, iar când a scăpărat chibritul, femeia a fost aruncată de suflul unei explozii produse pe fondul acumulărilor de gaze naturale. Se pare că racordul dintre butelie și aragaz a fost defect și scăpa gaze, iar în momentul în care femeia a vrut să aprindă aragazul s-a produs deflagrația. „Explozia a fost urmată de un incendiu de mici proporții – declară lt. Andrei Grecu, ofițer de relații publice în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău – flăcările distrugând un televizor, câteva cârpe și o față de masă. În încercarea de a stinge focul, femeia s-a ales cu mai multe arsuri și a fost dusă la spital. Medicii au diagnosticat-o cu arsuri de gradul I, II și III pe suprafața corpului”.
Vecinii au salvat-o pe femeie
Alertați de bubuitură, vecinii femeii au sărit în ajutorul acesteia, sunând la 112 pentru a cere ajutor și stingând flăcările cu apă. Ei au găsit-o în stare de șoc pe Ileana Gușă, au scos-o din casă și au solicitat de urgență o ambulanță la fața locului. După apelul de urgență, echipaje de pompieri, poliție și ambulanță au fost trimise în satul Somușca. Deși deflagrația a zguduit casa din temelii, doar una din ferestrele locuinței a fost distrusă de suflul exploziei. Pompierii spun că butelia nu a explodat, nu a fost deteriorată, iar cel mai probabil, explozia s-a produs din cauza unei defecțiuni a furtunului de racord. Anchetatorii au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate din ce cauză s-a produs deflagrația.
Gratzy a zis
Draga Ramona, este vorba despre Gusas Erja si nu Ileana gusa. Mama ei de presa!