Sala de sport a Școlii George Enescu din Moinești găzduiește, pînă la finele acestei săptămîni, o interesantă și utilă expoziție deschisă sub genericul «Expo-Sănătate», organizată de Asociația „Sănătate și Temperanță” în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Bacău. Vizitatorii au la dispoziție opt standuri, în care predomină materialul vizual, structurate pe tematici diferite: „Soarele”, „Aerul”, „Nutriția”, „Activitatea fizică”, „Temperanța”, „Apa”, „Tihna” și „Echilibrul spiritual”. În plus, în cadrul expoziției, vizitatorii pot efectua gratuit diferite teste și evaluări computerizate ale stării de sănătate, cum ar fi cele pentru tensiune arterială, glicemie, colesterol ș.a. În fiecare zi, medici specialiști din București, Iași, Cluj, Galați, Bacău și Moinești susțin conferințe legate de tematica expoziției, la care se adaugă seminarii interactive de sănătate și consiliere. Cei interesați pot obține la standul de „Nutriție” rețete gastronomice inedite și au posibilitatea de a face pe loc degustări în acest sens. Expoziția poate fi vizitată zilnic, între orele 16 – 19, fiind deschisă pînă duminică, 30 martie. (Mihai VIERIU)
Lasă un răspuns