Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, în parteneriat cu Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, a dat startul, de ieri, expoziției de mărțișoare și felicitări „Întâmpinarea primăverii”. Ajuns deja la cea de-a patra ediție, evenimentul epozițional oferă spre vânzare liceenilor, cadrelor didactice și nu numai obiecte de sezon – mărțișoare, felicitări etc – confecționate de copiii, tinerii și persoanele adulte ocrotite în centrele de tip rezidențial din cadrul DGASPC.
„De patru ani încoace, copiii, tinerii și persoanele adulte ocrotite în centrele noastre rezidențiale au prilejul să-și expună mărțișoarele, produsele lor, realizate în orele de terapie ocupațională. Totodată, au ocazia să-i cunoască lumea, să socializeze, să vadă că nu există niciun fel de diferență între copiii, tinerii de la noi, față de ceilalți care sunt în familii”, a declarat Doru Ionică, șef centru în cadrul DGASPC Bacău. Printre expozanții dn acest an s-a aflat și Casa de copii „Sfânta Maria” de la Barați, care a expus produse confecționate de copiii ocrotiți în acest stabiliment.
„Încă din prima zi, au fost solicitări în special pentru mărțișoarele cu tematici religioase și pentru cele cu mesaje de sezon, gen trifoi cu patru foi, coșar etc”, a spus sora Marieta Beca. În plus, doritorii mai pot găsi obiecte de excepție confecționate folosind interesanta tehnică quilling (răsucirea hârtiei), dar și la fel de prețioasele obiecte executate prin metoda origami – arta împăturirii hârtiei. Acțiunea va dura trei zile, urmând a se închide joi, 28 februarie. Exponatele vor putea fi admirate și achiziționate în fiecare zi, până la ora 12.00.
Banii obținuți astfel vor fi utilizați în scopul achiționării de produse necesare confecționării de noi obiecte ce vor fi expuse în cadrul edițiilor următoare. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns