Putine atitudini omenesti sint atit de respingatoare si de deranjante ca falosenia. Este suficienta timpa, provinciala a mitocanului fudul. Din pacate, in Romania contemporana falosenia prolifereaza canceros, mina in mina cu coruptia. Ma intreb stupefiat daca mai exista vreun popor pe lume a carui limba sa contina atitea sintagme si expresii dubios – simpatice, de genul: „Daca nu curge, pica”, „Esti om cu mine, sint om cu tine”, „Tu cu ce iesi la interval”, „Unde-a mers mia, merge si suta”, „Lasati ca se aranjeaza”, „Pai nu-i acolo omul nostru?”, „Treaba-i ca si facuta” etc. etc. Din aceste atitudini rasar vile de neam prost, masinoaie mai incapatoare decit caruta cu coviltir a tiganilor, in care calatoresc 10-12 persoane. Din aceste masinoaie apar capete de lemn cu ochelari de soare, cu mobilul la ureche si cu pieptul bombat de mindrie. Totul pentru a epata, a arata cit de dat dracului e acel om.
Poetul Dan Petrusca si juristul Gheorghe Hanganu pretind ca expresia „FALOS” deriva din cuvintul „Falus”, care stiti dumneavoasra ce inseamna. Asa ca toti acei aroganti, cu nasul pe sus (ca Adrian Nastase) nu pot fi caracterizati altfel decit niste falusuri erecte artificial. Cam atita consideratie merita. Or, daca societatea iti livreaza o cantitate suficienta de posibilitati de a-ti arata „maretia”, „unicitatea, de ce sa nu fii falos? Nici nu-ti dai seama ca e vorba de un derapaj, de o nevolnicie, de o aberatie a sufletului omenesc, fara nici o acoperire in domeniul inteligentei. Mai zilele trecute, dl. Traian Basescu lauda faptul ca „politia a devenit una din emblemele transformarii Romaniei intr-un stat deplin european”. Pai, nu? Politistii din Arges si comisarul-sef Virgil Ardeleanu din Bacau au dat „pe deplin inconstienti” permise auto pe spaga, reusind sa-si ridice ditamai viloaiele, „pe deplin europene” dintr-un biet salariu romanesc. Cind lauda, dl. Basescu n-o prea nimereste, cind critica, o pateste, iar partea criticata infloreste si se faloseste, precum batalionul de generali care si-au infipt adinc mina in fondurile pentru inzestrarea armatei. La urma urmei, sintem confruntati cu un delir care contrazice normalitatea firii omenesti, cu un zel dement de a te arata ca „EU supremul”, intr-o „democratie originala” dominata de legea junglei, cu natura ei primitiva. Ideea faloseniei si a descurcatului cu orice pret nu ne-a intrat in singe de la fanarioti, cum i-am auzit pe unii justificindu-se, ci e un sindrom endemic al unei societati la ale carei apucaturi mi-e si frica sa ma gindesc.
Vasile PRUTEANU
Lasă un răspuns