Mihai BUZNEA
Zilele trecute, un medic ieșean făcea o declarație-șoc pe unul din posturile naționale de televiziune: în România se practică genocidul medical(?!). Pentru susținerea acestei acuzații extrem de grave la adresa clasei politice, în general, și a guvernanților actuali, în special, respectivul specialist venea cu un exemplu la fel de șocant: de la începutul acestui an, în spitalul de neuropsihiatrie din Iași au decedat 20 de pacienți care puteau fi salvați dacă… Dacă ar fi existat medicamentele necesare. Acestea lipseau, însă, cu desăvîrșire, în timp ce nota de plată a unității spitalicești respective, cu restanțe de ordinul zecilor de miliarde, nu se știe cînd va fi achitată, din care cauză aprovizionarea cu medicamente trece din faza de sincopă la cea de criză. Același slujitor în halat alb își exprima îngrijorarea (am evitat, în mod deliberat, termenul „certitudine”) că o soartă identică îi așteaptă și pe alți bolnavi dacă nu se produce vreo minune numită… finanțare.
Se pare, însă, că rezolvările vin tot de la oameni (dar nu de la cei abilitați prin sistemul instituțiilor de stat să se ocupe de starea sănătății noastre). O bolnavă cronic din Tg. Mureș, dependentă sută la sută de tratamentul pe care-l efectua de peste 20 de ani, s-a sinucis în urma unei depresii psihice provocată de imposibilitatea de a-și mai procura medicamentele care o țineau în viață. Un alt pacient, de astă-dată din Bacău, ne adresează la redacție întrebarea de ce este obligat să plătească, lunar, asigurarea de sănătate, dacă nu primește nimic în schimb. Pentru că era sfîrșit de săptămînă și medicul de familie nu avea program de cabinet, a trebuit să apeleze la o clinică privată. „Distracția” l-a costat două milioane și jumătate (consultul și analizele) numai pentru a i se stabili diagnosticul și tratamentul și a i se elibera o rețetă (evident, necompensată, fiindcă venea de la un particular). Nu este, acesta, un adevărat jaf, o batjocură crasă la adresa contribuabilului respectiv, un abuz impardonabil la buzunarul lui? Corespondentul nostru i-a zis direct: furt legalizat din buzunare! Dar cum, și cu cine, să te lupți?
Stînd de vorbă cu mai mulți băcăuani de vîrsta a treia („fericiți” pensionari de-ai noștri), bolnavi de inimă sau (și) de diabet predispuși în orice moment unor crize cu consecințe fatale, am aflat că au renunțat, pe propria răspundere, la tratamentele prescrise de medicii curanți sau că le urmează cu intermitențe, adică rar, doar atunci cînd pot. Pentru autosugestie, apelează la aspirină și nitroglicerină, panaceul universal. Logica e cum nu se poate mai simplă: dacă nu vrei să mori de foame, renunți la medicamente; îți cumperi rețeta, te sfîrșești de inaniție. Finalul e, așadar, același. Exact ca-ntr-o glumă veche și proastă, dar supărător de adevărată: un hoț de drumul mare, după ce-și „operează” victima la buzunare o atacă cu amenințarea: aruncă-te (în apă) sau te tai! Alegerea e liberă.
Adept al măsurilor forte și directe, un prosper om de afaceri băcăuan, dar și cu ceva carte, pe deasupra, se lamenta, recent, într-un grup de intimi: nu pricep deloc de ce atîtea discuții, cînd problema se poate rezolva simplu de tot! N-ați auzit ce făceau spartanii cu neputincioșii lor? Că erau bătrîni, că erau copii, îi aruncau de pe stînci și gata, nu mai piscuiau, nici nu mai mîncau pîinea de pomană. De-aia erau o nație viguroasă. Ce, noi n-am putea face la fel? La ce ne mai servesc pensionarii și bolnavii, copiii handicapați, că ne lovim la tot pasul de ei!? Scăpăm urgent de ei și de cheltuielile cu ei. Iar de stînci, slavă Domnului, nu ducem lipsă!
Să aibă, această soluție, vreo legătură cu amintitul genocid medical? Poate vom găsi răspunsul în cele ce urmează să se mai întîmple. Vom vedea, (dacă) vom mai trăi!
Lasă un răspuns