Mihai BUZNEA
Pentru leneș, munca are miros neplăcut. Pute! Asta îl ține la distanță de orice ocupație. Nu-mi place! Nu e pentru mine! E prost plătită! Nu-i văd rostul! De ce acum, și nu mai tîrziu? N-a murit nimeni de trîndăveală, și-am s-o pățesc tocmai eu?! Pentru mine e valabilă zicala: „cine-i harnic și muncește, are tot ce vrea/ cine-i leneș și chiulește, are tot așa!”.
El, leneșul, găsește cusur la toate. Se consideră un neînțeles, un nedreptățit, un marginalizat. Îi tracasează pe cei din jurul său, de pe urma cărora reușește, totuși, să-și ducă zilele fără să moară de foame. E tapeur înăscut. Toți îi sînt datori, toți îi poartă vrăjmășie. E un neînțeles. Așteaptă să dea „marea lovitură”. Pentru asta e pregătit din toate punctele de vedere, susține el. Așteptarea poate dura oricît, nu contează. Dispune de un capital inepuizabil: timpul și nerușinarea. N-a învățat nici o meserie și nici nu are de gînd să o facă. Școala a trecut-o precum gîsca prin apă, abia a așteptat să scape de ea, dar și profesorii de el, și i-au dat drumul. Visează la cai verzi pe pereți, în timp ce-l tapează pe babacu’ de-o țigară și-o cafea. Dacă nu primește, amenință, înjură, lovește. La astfel de maniere e, într-adevăr, expert. Precum și la mici fușeraie. Șmecherii de pe urma cărora îi mai iese un ban. Pe care-l lasă la bar, unde, dacă nu aici? Afișează un dispreț total față de tot ceea ce îl înconjoară. De-ncerci să-i dai un sfat, nicicum să-l cerți, Doamne ferește!, zîmbește concesiv ori îți întoarce spatele, într-un gest ce vrea să-nsemne ceva cam de genul „șterge-te undeva cu el”. Poate chiar să devină agresiv.
Nu l-ați întîlnit încă? Vă asigur că vă intersectați zilnic cu el; multiplicat într-un număr infinit. Pe stradă, la ieșirea din bloc, în parc. Are un chip blazat. De regulă, e voinic, chipeș, îmbrăcat sport, cu bicepșii proeminenți acoperiți de-un tricou mulat pe trup. Are pe vino-ncoa. E aferat. Produce impresie. Atrage atenția. Pînă constați cu cine ai de-a face. Pe toți ceilalți îi consideră datori și vinovați de situația lui: părinți, frați, vecini, guvernanți, autorități, lista nu are limite. Prin mintea-i creață îi umblă un singur gînd: cum să o „taie” afară. Acolo-l așteaptă, crede el, grădinile Edenului; trîndăvia la soare și cîinii cu covrigi în coadă. De ce nu, poate și-o avere grasă, de la vreo vădană putred de bogată, coaptă și răscoaptă, care abia-l așteaptă să-i pice-n brațe, s-o facă fericită și-apoi să pornească într-o lungă călătorie, cu biletul numai dus. A fost, dar a dat chix, l-au împachetat străinii și, cu-n picior bine plasat prin părțile dorsale, l-au returnat, punîndu-i și interdicție. Fusese prins, nefericită întîmplare, cu mîna prin alte buzunare decît al său. Mai întrebați ce căuta prin acele buzunare?
Acum, visează din nou. Cum să fenteze armata. Sau cum să ia potul cel mare la 6 din 49 și Noroc. O moștenire de la vreun unchi din America, despre care nu are știință, dar și l-ar dori să existe. O comoară descoperită în spatele blocului sau un portofel burdușit cu valută forte, de care să se-mpiedice pe stradă. Adică de ce nu i s-ar întîmpla așa ceva tocmai lui, doar merită, nu?!
Serviciu? Un loc de munc? Aiurea! Să-și rupă oasele pentru două-trei milioane? Doar nu-i prost! El nu-i făcut pentru astfel de banalități, ci pentru lucruri mari, de care să se minuneze toți spirocheții ce-i respiră aerul și-i transmit duhori ce-i provoacă greață, silă. Pînă una-alta, trebuie să suporte, n-are încotro, acceptă sărăcia, și umilința, și…neamul. Da’ las’ c-o să le arate el! Invidios pe cei care-au reușit să-și croiască un drum frumos și prosper, pe-aici ori prin alte colțuri de lume și mînios pe neputința de a-i imita, tună și fulgeră, blamează și se lamentează. Își irosește anii și speranțele, perfecționîndu-se într-un nărav vechi de cînd românul: tăiatul frunzei la cîini. Care a cam devenit sport național.
PS: Statistici de dată recentă relevă că fenomenul șomajului în rîndul tinerilor înregistrează valorile cele mai ridicate. Aceasta, nu pentru că nu ar exista oferte de muncă, ci pentru că nu sînt agreate pe motiv de neatractivitate. Peste puțin, în astă-vară, după bac, licențe, absolviri, cotele nemuncii vor crește. C-așa-i românul!
Cît privește titlul, nu e nici o confuzie sau exagerare. Doar o adaptare a unui vers dintr-o binecunoscută, cîndva, romanță.
Lasă un răspuns