Cinefilii bacauani sint provocati la patru ore de proiectii inedite pe marele ecran, in cadrul Festivalului International de Scurt Metraje, a carui „caravana” poposeste vineri, 25 septembrie, in municipiu. Incepind cu ora 18.30, iubitorii filmului sint asteptati la Teatrul Muncipial „Bacovia”, unde, la un pret modic, vor putea viziona nu mai putin de 18 scurt metraje. Totul se petrece in cadrul turneului „Spune pe Scurt”, desfasurat in perioada 16 septembrie – 31 octombrie in 27 de orase din Romania. Filmele propuse vizionarii sint realizate in 11 tari – Marea Britanie, Spania, Italia, Slovacia, Germania, Singapore, Ungaria, Israel, Polonia, Romania si Moldova – si au fost premiate la cele mai importante festivaluri din lume, de la Berlin, Ney York, la Cannes sau Oscar. Detalii despre scurt metrajele propuse in turneu se pot afla accesind pagina web www.spunepescurt.ro. Biletele se pot achizitiona de la casieria Teatrului Muncipal „Bacovia”, pretul unuia fiind de 10 lei. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns