• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Uncategorized / Foc continuu la Urgențe

Foc continuu la Urgențe

Ziarul de Bacau 5 iulie 2003 Lasă un comentariu

LikeShare

• leșinurile și deshidratările din cauza căldurii aduc zilnic zeci de pacienți în cabinetul de Urgențe Medicale • tot mai multe persoane ajung la spital din cauză că au fost mușcate de cîini și pisici, care au un comportament ciudat din cauza caniculei

Medicii Unității de Primire Urgențe(UPU) a spitalului băcăuan sînt unii dintre cei mai solicitați doctori din această perioadă. Temperaturile de peste 35 de grade care au pus stăpînire de cîteva zile pe Bacău le provoacă multe probleme de sănătate persoanelor care nu consumă lichide suficiente și celor cu un organism mai slăbit. După recordul de 180 de consultații înregistrat la Urgențe în primele 24 de ore ale acestei săptămîni, numărul băcăuanilor care ajung la spital din cauza căldurii se menține la fel de crescut. Pe lîngă cardiacii și bolnavii cronici care vin în fiecare oră din zi și din noapte, leșinurile și deshidratările sînt la putere zilele acestea. „Într-o singură oră au venit cinci persoane cu colici renale. Boala le-a fost declanșată de faptul că s-au deshidratat din cauza transpirației și a faptului că nu au consumat lichide suficiente. În astfel de situații, urina devine mai concentrată, iar pietricelele sau nisipul deja existente în rinichi se mișcă de la locul lor și provoacă dureri mari. Toți pacienții au stat sub observație și au primit tratament perfuzabil, dar unul dintre ei a avut nevoie chiar de internare”, ne-a declarat dr. Sofia Haralambie, șefa UPU.

Inamicul organismelor slăbite nu se dovedește a fi zilele acestea numai dogoarea soarelui. Și perioadele de scurte înnorări și scădere a presiunii le-au provocat unora dintre băcăuani stări pentru care au avut nevoie urgentă de un medic. „Joi seară, în intervalul de timp dinaintea ploii, cît a fost presiunea scăzută, au venit cu lipotimii zece tinere. Unele dintre ele leșinaseră pe stradă, altele pe terase, iar altele în casă”, a adăugat doctorița Haralambie. Cazuri similare se perindă zilnic la Urgențe, unde și medicii se chinuie să facă față solicitărilor. Înarmați cu sticle de apă minerală și ventilatoare, medicii și asistenții de la Urgențe reușesc să țină piept numărului din ce în ce mai crescut de băcăunai care le cer ajutorul.

Căldura sufocantă îi înnebunește și pe cîini

Vremea toridă adusă de luna lui Cuptor nu e nici pe placul

animalelor de companie, cărora le-a declanșat comportamente

dintre cele mai ciudate. Cîinii, în special, dar și pisicile și-au adus în

ultima vreme stăpînii la spital cu mușcături la mîini și picioare.

Medicii infecționiști care tratează de ani de zile pacienți mușcați de

diverse animale spun că, în perioadele de caniculă, numărul

victimelor este dublu decît în restul anului. „Pînă la instalarea

temperaturilor de peste 35 de grade, cel mult doi pacienți mușcați

de cîini vagabonzi veneau într-o zi pentru vaccin antirabic. De

cîteva zile, numărul lor este dublu și absolut toți au fost mușcați de

proprii cîini. În ultimii ani, în fiecare vară ne confruntăm cu aceeași

situație. Se pare că animalele devin agitate și violente și cu stăpînii

lor, atunci cînd căldura nu le dă pace”, ne-a declarat doctorul Adina

Botezatu, medic infecționist.

Băcăuanii care au ajuns la cabinetul antirabic din Spitalul de

Urgență au avut totuși șansa să nu fi suferit mușcături atît de grave,

încît să aibă nevoie și de tratament chirurgical. Majoritatea celor

mușcați de cîini și pisici a scăpat și de vaccinul împotriva turbării,

pentru că animalele crescute de ei în curte sau în apartamente erau

ținute sub observația unui veterinar. (Cezara DUȚĂ)

LikeShare

Din categoria: Uncategorized

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Tânăr din Berești-Tazlău, reținut după ce și-a mutilat câinii

Cum alegi hainele potrivite pentru copiii care nu stau locului 5 secunde

Onești: Avarie pe strada Libertății

Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan

Spitalul Județean de Urgență Bacău încă mai are de plătit sporuri din pandemie. Sindicaliștii de la Urgențe au câștigat definitiv un proces

Locuri de muncă la Conextrust SA

2 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

1 mai 2025

Locuri de muncă în Bacău

30 aprilie 2025

Locuri de muncă la Conextrust SA

29 aprilie 2025

Ultimele comentarii

  • Danu venerus ionut la Firmele constructorului Dorinel Umbrărescu fac angajări. Vezi ce meserii se caută!
  • marku la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan
  • doru la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan
  • Ciocan la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan
  • Basil la Sondaj pentru turul doi al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. Luptă strânsă între George Simion și Nicușor Dan

Cabinet parlamentar PNL

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PSD

Cabinet parlamentar AUR

Găzduit de Simplenet

Copyright © 2025 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău