Viorel Hrebenciuc, vicepreședinte al PSD și al Camerei Deputaților, a declarat ieri la Bacău că modificările Constituției vor fi stabilite prin negocieri încă înaintea discuțiilor din plenul Senatului. În urmă cu cîteva zile, proiectul noii Constituții a fost adoptat în regim de urgență de Camera Deputaților. „Cred că la Senat nu vor mai fi discuții aprinse, pentru că partidele și-au reglementat în general discursurile”, a spus Viorel Hrebenciuc. El a opinat că s-ar putea ca dezbatrile să se axeze pe prevederile electorale din viitoarea lege fundamentală. Hrebenciuc a precizat că ar fi bine și va propune ca „lucrurile să fie discutate cu celelalte partide înaintea dezbaterilor din plenul Senatului, astfel încît lucrurile să fie bine puse la punct”. Vicepreședintele PSD a adăugat că noua Constituție constituie un capitol special, de care ține de aderarea la Uniunea Europeană. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns