Dan G., de 70 de ani, fost inspector de biologie şi fost profesor la aceeaşi disciplină la Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” din Bacău a murit joi în apartamentul său de pe strada Milcov. Din cele declarate de familie anchetatorilor, bărbatul a căzut în casă si s-a lovit la cap, după care i s-a făcut rău, motiv pentru care a fost solicitat sprijinul unei ambulanţe. Din nefericire, cu tot efortul depus de medici, fostul cadru didactic nu a mai putut fi salvat.
Vineri, o echipă de criminalişti, conduşi de un procuror, au efectuat cercetarea la faţa locului, primele indicii fiind că decesul a fost unul accidental. Ancheta a fost declanşată imediat după ce medicii legişti au ridicat mai multe semne de întrebare referitoare la anumite leziuni pe care bărbatul le-ar fi avut în jurul gâtului. Din informaţiile culese de poliţişti reiese că fostul profesor îşi ducea pensia liniştit, era cardiac, şi tocmai se întorsese dintr-o excursie în Spania. Cercetările în acest caz continuă până când se va da un verdict în dosarul de moarte suspectă întocmit de anchetatori.
ana a zis
L-a saturat naiba de femei acum! Dumnezeu sa-l ierte!
codrina mihailescu a zis
Dumnezeu te mai poate ierta doar, Dan Grigore! De cate biete fete ti-ai batut joc si le-ai stricat viitorul, tare ma mir cum de nu ai facut o zi de puscarie. Ti-ai batut joc si de fosta familie ,pe d-na ai facut-o de ras in tot orasul ….Ai fost o puslama ordinara, nu este nicio pierdere ca …in sfarsit, te-ai dus.
mihaela a zis
A mai crapat un obsedat sexual. Uraaa si la cat mai multi !!!!!