Echipa de fotbal a Cehiei a învins Elveţia cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, la Basel, în meciul de deschidere al turneului final EURO 2008, competiţie care este găzduită de Austria şi Elveţia, în perioada 7-29 iunie.
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Vaclav Sverkos (71).
Partida a arătat un nivel modest încă din primele sale minute. Prima fază periculoasă a aparţinut gazdelor, prin Frei, al cărui şut de la distanţă a trecut pe lângă poarta lui Cech (4). A urmat o perioadă din care nu s-a putut remarca decât faptul că elveţienii sunt mai dornici să facă un rezultat bun. Singurul moment din prima repriză în care Benaglio, portarul gazdelor, a fost pus în oarece dificultate a fost în minutul 14, când şutul-centrare al lui Jarolim a fost deviat periculos de Magnin. Elveţia a presat mai mult şi a mai avut câteva oportunităţi bune de a deschide scorul. Cech a prins şutul de la distanţă al lui Behrami (16). Inler a tras şi el la capătul unei acţiuni, dar Cech a fost la post (19). Frei s-a găsit faţă în faţă cu Cech (21), dar a fost blocat, după o degajare a lui Benaglio. Tot Frei a fost în prim plan, de la 30 de metri (36), dar portarul ceh a respins. În finalul primei reprize, Frei s-a accidentat serios la genunchiul stâng, după un duel cu Grygera, a părăsit terenul în lacrimi şi riscă să rateze restul competiţiei.
La reluare, fără căpitanul Frei, dar impulsionaţi de un public foarte fierbinte, elveţienii continuă ofensiva şi au două faze la poarta cehilor în primele cinci minute. Mai întâi, Magnin trage fără preluare (49), dar Cech reţine, iar apoi Hakan Yakin (50) trimite peste poartă din lovitură liberă de la 26 metri.
Cehii ies şi ei tot mai mult la atac, iar Sionko ratează reluarea din câţiva metri, la centrarea lui Jankulovski (60). Barnetta replică imediat (62), cu un voleu care trece peste, ca şi lovitura liberă a lui Jankulosvki (65). Elveţia are o şansă mare în minutul 66, Hakan Yakin trimite spre poartă, iar Barnetta nu reuşeşte devierea care l-ar fi învins Cech.
Primul gol de la EURO 2008 este marcat de cehul Sverkos, inspirat introdus de Bruckner în locul lui Koller. La o fază confuză, cu mingi aruncate de ambele echipe, un balon ajunge la Sverkos, care evită pasul la ofsaid al gazdelor şi marchează pe lângă Benaglio, probabil la prima sa atingere a mingii: 0-1 (71).
Elveţia a avut o dublă ocazie în minutul 80, când Barnetta a tras de la marginea careului, Cech a respins, iar Vonlanthen a reluat în bară. Înainte de aceste ratări, gazdele au acuzat un henţ la Ujfalusi în careu, dar Rosetti a lăsat jocul să continue.
Gazdele au încercat în continuare să restabilească egalitatea, dar nu au reuşit acest lucru, lovindu-se de apărarea bună a cehilor. Cehia a obţinut o victorie nemeritată, după un joc pragmatic, în care nu a arătat mare lucru, dar a transformat în gol singura sa ocazie de gol.
Următorul meci din Grupa A e programat tot sâmbătă, la Geneva, între Portugalia şi Turcia (21,45, ora României).
Elveţia – Cehia 0-1 (0-0)
A marcat: Vaclav Sverkos (71).
Grupa A, Basel, stadion ”St. Jakob Park”: 42.500 spectatori; 12 grade Celsius.
Au evoluat echipele:
Elveţia: 1. Diego Benaglio – 5. Stephan Lichtsteiner (22. Johan Vonlanthen, 75), 20. Patrick Mueller, 4. Philippe Senderos, 3. Ludovic Magnin – 19. Valon Behrami (12. Eren Derdiyok, 84), 8. Gokhan Inler, 15. Gelson Fernandes, 16. Tranquillo Barnetta – 9. Alexander Frei (căpitan; 10. Hakan Yakin, 46), 11. Marco Streller. Antrenor: Kobi Kuhn.
Cehia: 1. Petr Cech – 2. Zdenek Grygera, 21. Tomas Ujfalusi (căpitan), 22. David Rozehnal, 6. Marek Jankulovski – 7. Libor Sionko (11. Stanislav Vlcek, 83), 14. David Jarolim (6. Radolsav Kovac, 87), 4. Tomas Galasek, 3. Jan Polak, 20. Jaroslav Plasil – 9. Jan Koller (10. Vaclav Sverkos, 57). Antrenor: Antrenor: Karel Bruckner.
Arbitru: Roberto Rosetti; arbitri asistenţi: Alessandro Griselli, Paolo Calcagno (toţi din Italia); arbitru de rezervă: Stephane Lannoy (Franţa).
Cartonaşe galbene: Magnin (59), Vonlanthen (76), Barnetta (90+4).
ROMPRES
Lasă un răspuns