Naţionala de fotbal a României a terminat la egalitate cu Franţa, 1-1 (0-0), sâmbătă, pe Stade de France din Saint Denis, într-un meci din preliminariile Cupei Mondiale din 2010.
Thierry Henry a deschis scorul pentru gazde (min. 48), România egalând la scurt timp, prin autogolul lui Julien Escude (55).
România a făcut un joc bun de apărare, a avut o ocazie foarte mare, a beneficiat de un autogol, dar această remiză de prestigiu o scoate din cursa definitiv din cursa de calificare pentru turneul final din Africa de Sud.
Francezii au pus presiune la poarta lui Coman din startul meciului, prima ocazie venind în minutul 5, când Coman a salvat şutul la colţ al lui Henry. Acelaşi Henry (17) a reluat foarte periculos cu capul, dar mingea a lovit transversala. Echipa lui Domenech a mai avut o ocazie în min. 20, când Sagna a tras la colţul scurt, dar Coman a respins în corner. Portarul naţionalei României a fost la post şi în minutul 25, la şutul lui Anelka din întoarcere. Coman a salvat din nou golul în minutul 27, la reluarea lui Gignac. Henry (29) a fost aproape de a relua mingea în plasă, la centrarea lui Evra.
România a avut şi ea o ocazie uriaşă, în min. 41, când Marica s-a descurcat excelent pe partea dreaptă, a centrat pentru Surdu, dar atacantul Stelei a reluat pe lângă poartă din poziţie excelentă.
În partea secundă, Franţa deschide scorul în minutul 48, prin Henry, care a reluat din careul mic, după mingea recentrată de Gallas: 1-0. Tricolorii reuşesc să restabilească scorul în min. 55, când Escude deviază în propria poartă centrarea lui Apostol: 1-1.
Roman a avut o acţiune foarte bună în minutul 64, dar şutul său a fost parat de portarul Lloris.
Francezii au reluat ofensiva la poarta lui Coman, dar portarul Braşovului a prins fără probleme mingea trimisă de Toulalan (71). Tricolorii au rezistat până la final, smulgând un rezultat de egalitate puţin aşteptat.
Tricolorii au purtat banderole negre, în memoria lui Alexandru Iatan, portar de 19 ani decedat joi.
România va juca miercuri, pe stadionul ”Steaua”, cu Austria, de la ora 20,45.
Franţa – România 1-1 (0-0)
Au marcat: Thierry Henry (48), respectiv, Julien Escude (autogol, 55).
Saint Denis, ”Stade de France”: 70.000 spectatori.
Au evoluat echipele:
Franţa: 1. Hugo Lloris – 2. Bakary Sagna, 4. Julien Escude, 5. William Gallas, 13. Patrice Evra – 6. Lassana Diarra, 14. Jérémy Toulalan – 9. Nicolas Anelka, 8. Yoann Gourcuff (10. Karim Benzema, 73), 12. Thierry Henry (căpitan) – 11. André-Pierre Gignac (7. Franck Ribery, 57). Antrenor: Raymond Domenech.
Rezerve neutilizate: 16. Steve Mandanda – 3. Eric Abidal, 18. Alou Diarra, 17. Sebastian Squillaci, 15. Loic Remy.
România: 1. Dănuţ Coman – 2. Vasile Maftei, 6. Mirel Rădoi, 5. Cristian Chivu (căpitan), 3. Răzvan Raţ – 7. Tiberiu Ghioane – 10. Bogdan Mara (14. Mihai Roman, 61), 4. Iulian Apostol, 8. Maximilian Nicu (18. Gheorghe Bucur, 77), 11. Romeo Surdu (16. Paul Codrea, 87) – 9. Ciprian Marica. Antrenor: Răzvan Lucescu.
Rezerve neutilizate: 12. Costel Pantilimon – 13. Cristian Săpunaru, 15. Dorin Goian, 17. Ionuţ Mazilu.
Arbitru: Ivan Bebek; arbitri asistenţi: Tomislav Petkovic, Tomislav Setka; arbitru de rezervă: Marijo Strahonja (toţi din Croaţia)
Observator pentru arbitri: Juan Antonio Fernandez Marin (Spania), comisar FIFA: Istvan Huszar (Ungaria).
Cartonaşe galbene: Apostol (75), Sagna (79).
AGERPRES
Lasă un răspuns