Atunci când declara că play-off-ul nu va fi o simplă formalitate pentru echipa sa, antrenorul Viorel Tănase avea puține șanse să fie crezut. Argumentele împotrivă erau puternice și mai multe decât cele ce ne-ar fi făcut să credem că Sport Club Bacău se va zbate pentru puncte. În primul rând, formația băcăuană nu avea licența; în al doilea rând, chiar dacă ar obține-o în circumstanțe excepționale, se afla mult în spatele colegelor din play-off; în al treilea rând, clubul băcăuan nu ar fi fost pus la punct pentru un viitor sezon de Liga I, fie și numai pentru că Stadionul Municipal este în curs de refacere, iar ca să evoluezi la Piatra-Neamț ori Vaslui în meciurile de-acasă, n-are sens să promovezi. Argumentul pro „zbatere” era cuvântul dat. Și iată că SC Bacău a dovedit integritate, încurcând-o până acum pe principala candidată la promovarea în Liga I, CSMS Iași, și învingând-o în deplasare pe ocupanta locului 2 la momentul respectiv, Slobozia. Aceasta, la rândul ei, este o formație fără licență, dar care vrea să termine campionatul cu capul sus. Cu atât mai lăudabilă este victoria băcăuanilor în fața unui astel de adversar.
Băcăuanii au deschis scorul în min. 10, prin Hurdubei, care a reluat cu capul o centrare de pe dreapta a lui Căinari. Gazdele nu s-au lăsat, iar strădaniile lor au fost răsplătite în min. 64, când au obținut un penalty, transformat de experimentatul Coconașu. Dar victoria avea să revină oaspeților, datorită golului marcat în min. 72 de un fundaș, Lozneanu, la un corner.
SC Bacău a evoluat în următoarea formulă: Oltean – Dumitriu, Lozneanu, Luncanu, Sascău (min. 80 Mihălăchioaie), Strugariu, Căinari, Cl. Tudor, Husein (min. 65 Rusu), Hurdubei, Ungureanu (min. 70 Taban).
* Et. III: Slobozia – SC Bacău 1-2, Clinceni – Iași 0-3, Rapid – Berceni 2-0.
CLASAMENT PLAY-OFF
1. CSMS Iași 13 8 2 3 22-10 26 (5)
2. Rapid București 13 7 3 3 16-11 24 (6)
3. Unirea Slobozia 13 7 1 5 13-13 22 (1)
4. FC Clinceni 13 5 3 5 19-16 18 (-3)
5. ACS Berceni 13 3 3 7 15-23 12 (-6)
6. SC Bacău 13 2 2 9 10-23 8 (-10)
* Et. IV (miercuri 7 mai): Iași – Rapid, SC Bacău – Berceni, Slobozia – Clinceni.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns