Meciuri foarte grele pentru echipele băcăuane
* Pentru Aerostar, partida cu Miroslava este una de a fi sau a nu fi în LIII. Formația lui Ghiță Chitic vine după o înfrângere grea la Galați (1-6) și s-ar putea crede că moralul său este la pământ. Asta dacă nu luăm în calcul tinerețea echipei și fluctuațiile foarte mari în exprimarea jucătorilor.
N-ar fi exclus ca Aerostar să sară de la un minim cu Oțelul II la un maxim cu Miroslava. Oricum, echipa ieșeană trebuie tratată cu seriozitate și nu doar pentru că este o adversară directă în lupta pentru salvare. Miroslava s-a întărit în timpul iernii prin achiziționarea lui Petrea, fostul jucător în Bacău, la Aerostar și Sport Club. Asta s-a văzut după realuarea campionatului, când SC n-a putut scoate decât un egal la Miroslava.
* SC Bacău are mare nevoie de 3 puncte la Roznov, deoarece CSM Moinești îi suflă în ceafă. În acest retur, roș-galbenii au avut doar două deplasări, din care au adus un singur punct, cel de la Miroslava. La Moinești, trupa lui Marius Baciu a fost învinsă cu 2-1. Așadar, liderul este dator sieși cu o prestație bună și cu 3 puncte în clasamentul adevărului, mai ales că are toate condițiile pentru a-și îndeplini obiectivul.
* CSM Moinești va juca pe terenul unei rivale, o echipă care nu cu mult timp în urmă emitea pretenții la promovare și care n-a dezarmat. Formația lui Trofin adoră însă marile provocări, de aceea o considerăm favorită la victorie. Cine credea că Moineștiul a ieșit din cursa pentru șefia clasamentului, după restructurarea masivă a lotului în iarnă, iată că s-a înșelat. Indiferent de rezultatul de la Dorohoi, Sorin Trofin merită felicitat pentru că a reușit să întroneze spiritul victoriei într-o echipă mică, nou-promovată, cu buget subțire.
Etapa XXII (vineri, 3 mai): FCM Dorohoi – CSM Moinești, Bucovina Rădăuți – Kosarom Pașcani, Aerostar Bacău – Știința Miroslava, Ceahlăul II Piatra-Neamț – SC Bacău; Oțelul II Galați, Municipal Petrotub Roman și Sporting Suceava stau.
CLASAMENT LIGA III, SERIA 1
1. SC BAC|U 18 13 2 3 43-19 41 (14)
2. CSM MOINEȘTI 17 11 4 2 44-31 37 (10)
3. FCM Dorohoi 18 11 2 5 35-15 35 (8)
4. CSM Kosarom Pașcani 17 9 2 6 19-13 29 (2)
5. Oțelul II Galați 17 7 5 5 26-20 26 (-1)
6. SCM Petrotub Roman 18 8 1 9 28-25 25 (-2)
7. Bucovina Rădăuți 18 8 1 9 18-29 25 (1)
8. Sporting Suceava 18 7 3 8 20-22 24 (-3)
9. Știința Miroslava 17 5 4 8 20-21 19 (-8)
10. AEROSTAR BAC|U 18 5 2 11 17-32 17 (-10)
11. Ceahlăul II Piatra-Neamț 17 5 1 11 18-26 16 (-8)
12. Young Stars Panciu* 18 3 1 14 6-39 8 (-17)
* Echipă penalizată cu 2 puncte
Etapa XXIII (vineri, 10 mai, ora 18.00): SC Bacău – Sporting Suceava, Municipal Petrotub Roman – FCM Dorohoi, CSM Moinești – Bucovina Rădăuți, CSM Kosarom Pașcani – Aerostar Bacău, Oțelul II Galați – Știința Miroslava; Ceahlăul II Piatra-Neamț stă.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns