Reprezentantul României la turneul de box al Jocurilor Olimpice de Tineret de la Nanjing, Arsen Mustafa, a fost eliminat în primul tur al competiţiei. Vicecampion al lumii în 2014 şi pregătit la lotul reprezentativ de antrenorul băcăuan Relu Auraş, Mustafa a fost învins din nou de cel care l-a înfrânt şi în finala campionatului mondial, kazahul Zhusupov. Românul a avut mare ghinion că la întâlnit pe Zhusupov, iar apoi nenorocul a fost până la capăt, deoarece atmosfera creată în jurul acestei spectaculoase trageri la sorţi nu l-a ajutat, adversarul său fiind mai bine susţinut de media.
Mustafa nu a boxat deloc rău în faţa kazahului, dar arbitrii din Marea Britanie, Danemarca şi Algeria au considerat că asiaticul a fost ceva mai precis şi a punctat mai mult. Toate scorurile pe reprize au fost de 10-9 pentru Zhusupov, cu excepţia celui acordat de arbitrul danez în repriza secundă, el văzâjndu-l mai bun pe Mustafa, tot cu 10-9. Aşadar, Zhusupov a fost declarat învingător de toţi cei trei arbitri. Este însă păcat că în acest meci preliminar s-au întâlnit campionul mondial cu medaliatul cu argint la Mondiale. Arsen Mustafa n-a părăsit însă China, deoarece urmează să dispute luni meciul pentru locul 5, contra mexicanului William Zepeda-Segura. Aşa se face că aurul olimpic, singura medalie ce lipseşte din palmaresul antrenorului băcăuan Relu Auraş, se mai lasă aşteptată. Poate va fi cea a lui Mihai Nistor, în 2016, la Rio de Janeiro.
Lasă un răspuns