Toate gimnastele de la Clubul Sportiv (CS) Municipal Onesti au fost retrase de la caminul Colegiului Sportiv “Nadia Comaneci”, acolo unde erau cazate, din cauza mizeriei existente in imobil, inclusiv a puricilor care le piscau pe micute. Situatia a devenit si mai tensionata dupa ce mamele a doua gimnaste au venit si si-au luat fetitele acasa, “conditiile de cazare fiind imposibil de acceptat”, dupa cum au precizat, in cererile facute, Maria Sacu si Mihaela Tucaluie, care au soliciat si returnarea sumelor platite in avans, pentru masa si cazare. “Era mizerie mare acolo, iar fetitele erau piscate de purici – ne-a spus Ingrid Istrate, director al CS Municipal Onesti. Mi-am luat copiii si i-am mutat la minihotelul nostru”. Pe de alta parte, directorul Colegiului Sportiv “Nadia Comaneci”, Aurica Nistor, sustine ca lucrarile de igienizare erau incepute atunci cind au fost retrase primele gimnaste si ca tocmai prezenta sportivilor in camin a impiedicat efectuarea curateniei. “Sportivii de la CSM, nu doar de la gimnastica, ci si de la haltere si alte sectii, au stat aici tot timpul pe perioada verii si nu am avut posibilitatea sa facem igienizarea simultan, la toate etajele – ne-a spus directorul Aurica Nistor. Am facut igienizarea treptat, pe nivele, in timp ce copii erau cazati acolo. Imi pare rau de situatia creata, dar n-a fost nu intentie. Nu puteam sa-i dam afara pe copii, pentru a face igienizarea. In plus, trebuie sa dam concediu si personalului nostru din camin, prin rotatie. Am solicitat si la Primarie sa facem dezinsectie. Dar nu stiu de unde sint puricii, ca lenjeria e curata. Probabil ca acei copii se mai joaca pe afara si ii aduc pe haine. Am inceput lucrarile de curatenie pe 25 iulie si, cu siguranta, le vom termina la timp. Varuim camerele, baile si holurile, dar nu mai avem mult de munca.Oricum, vor veni si cei de la DSP, pentru evaluare. Noi dorim sa avem in continuare o colaborare buna cu CSM, sens in care am acceptat si copii de la alte sectii, nu doar de la gimnastica”. Insa micutele gimnaste de la CS Municipal nu se mai afla acum in caminul colegiului, ci sint cazate la microhotelul pe care il detine clubul. “N-avem pedagog si supraveghetor, ca la camin, dar am adus pe bunica unei fetite din Falticeni, care sta cu copiii si careia noi ii asiguram masa si cazare”, ne-a spus Ingrid Istrate, directorul de la CS Municipal Onesti.
dr. jivago a zis
e groasa! sa traiti bine !iubiti-va cu puricii! lemnaru si papagalii lui dau dovada de consecventa. nu-i intereseaza ca nu exista… apa de4 3 zile in mun…cipiu.ii doare la basca . rusine? ioc!