Pe zăpadă sau pe nisip, pe asfaltul din fața blocului sau pe iarba din parc, meciurile de fotbal sînt jucate cu aceeași plăcere de către toată lumea, în special de către băieți. Pasiunea i-a cuprins încă de cînd erau puștani, de pe vremea cînd se uitau împreună la televizor la vreun meci sau cînd mergeau pe stadion. Cînd cresc mai mari, sînt în stare să-și lase toată treaba pentru a merge la un fotbal cu băieții. Nu mai vor calculator sau ieșiri cu prietena în oraș. Sînt capabili să stea nemîncați o zi întreagă și să joace sau să privească un meci . Nu de puține ori îți auzi colegii, indiferent de vremea de afară: „haideți la un fotbal”. Și clasa sau gașca rămîne numai cu fete. Interesant este că nu le pasă cu cîte julituri rămîn după un astfel de joc, pentru că uneori își pun piedici și sînt în stare să-și rupă și picioarele pentru a marca un gol sau a opri un adversar. Nici vremea nu contează: că plouă, că e ger afară, că e groaznic de frig. Dacă se aude de fotbal toți se oferă voluntari. Păcat că nu același lucru îl fac cînd e vorba de treabă și găsesc mereu vremea ca scuză: nu merg că plouă, e prea frig să plecăm, etc.
Unele fete nu prea înțeleg care e treaba cu jocul acesta și singurul lucru care le interesează este să știe cît mai durează, să poată să-și facă și ele un plan de ieșit în oraș cu prietenele. De ce fug pe teren după o minge? De ce sînt în stare să-și dea sufletul pentru a marca un gol? Sau de ce le place să se lovească? Din ce în ce mai puține fete înțeleg această manie. Chiar sînt atît de masochiști încît le place să se întoarcă acasă într-un picior sau cu cotul plin de sînge?
Comic la un astfel de joc este atunci cînd în poartă sau pe teren joacă și o fată. Nu pot pune aceleași piedici, nu pot rosti atîtea înjurături pe secundă, nu pot înghionti, iar jocul nu mai pare același. De aceea poate nici fetele nu prea sînt agreate și acceptate într-un joc. Le stă mai bine ca majorete, țipînd și susținîndu-și prietenii decît pe teren, întrebîndu-se ce să facă cu mingea.
Cea mai dramatică situație după un meci este starea hainelor de pe ei. Blugi rupți, adidași terminați, tricouri pictate de iarbă sau noroi. Dar ce mai contează! Fotbalul e fotbal și cere anumite sacrificii.
De fapt, singura plăcere a băieților în acest joc este întrecerea dintre ei. Care e cel mai bun, care lovește cel mai bine, care prinde mingea cel mai bine, care se face cunoscut prin vocabularul său. Nu contează dacă joacă cu tații lor sau între ei. Concurența e la fel și de aceea jocul atrage. Nu e vorba de distracție. E vorba de renume. Să fie chemat la un meci de fotbal pentru că e bun și face pase mișto. Loviturile, căzăturile fac parte din joc. Pare un pic cam barbar, dar, de regulă, ce e barbar băieților le place și le stîrnește interesul. (Andreea CEASĂR)
Lasă un răspuns