Pavilioanele Spitalului Județean sînt locuri pe care toată lumea le confundă cu suferința și durerea. Două dintre încăperile spitalului sînt însă spații în care buna dispoziție te cuprinde imediat cum le treci pragul. Fără nici cea mai mică legătură cu domeniul medical, serviciul Tehnic al spitalului și magazinul mixt de vizavi de pavilionul administrativ sînt spații în care, de mulți ani, cîntecul greierilor ține locul celor mai sofisticate metode de relaxare. Pripășiți în cele două puncte ale spitalului, greierii nu se dau duși nici în ruptul capului. „Nu l-am văzut niciodată unde este, dar îl auzim permanent. Cum a ajuns în încăpere nu știm, dar nu se dă plecat de patru ani. Credeam că va cînta numai vara, dar pentru că și iarna este cald aici înăuntru, cîntă indiferent de anotimp. Orice musafir ne trece pragul îi aude cîntecul și ne întreabă unde îl ținem. E greu să dăm răspuns la întrebarea aceasta. pentru că nu l-am găsit nici cînd am scos tot din birou, ca să zugrăvim. Cu ce s-o hrăni numai el știe pentru că noi nu-i dăm nimic. Nici nu știm ce mănîncă o asemenea insectă”, ne povestește Constantin Piștea, tehnician la Spitalul Județean.
La cîțiva metri distanță de serviciul Tehnic al spitalului, un alt loc este invadat de greieri. Magazinul mixt al spitalului este de doi ani cuibul unei familii de greieri care cîntă cît e ziua de lungă. „Cred că au ajuns la magazin odată cu marfa și aici au rămas. De la început au fost punctul de atracție al clienților, care se relaxează de fiecare dată cînd îi ascultă. După ce s-au înmulțit, am primit solicitări să-i dau să fie crescuți în apartament. Primul dintre solicitanți a fost un funcționar de la administrativ, care m-a rugat să-i dau și lui doi, să-i ducă acasă. I-am prins într-o cutiuță și i-am oferit. Altădată era să-l vînd pe unul dintre ei, fără să-mi dau seama. O doamnă mi-a cerut un sul de hîrtie igienică, iar cînd i l-am dat la tejghea, a început să țipe că este cu gîngănii. M-am bucurat că i-a văzut înainte de a-i pune cu totul în sacoșă, pentru că altfel rămîneam fără greierași”, povestește Maricica Petrea, vînzătoarea de la magazinul spitalului. Ca și cum ar simți că este vorba despre ei, greierii de la magazin își întețesc cîntecul. „Tot timpul cît cîntă îi simt ca pe niște prieteni. De aceea le-am pus și nume. Îi cheamă Lenuța și Costel. Nu sînt singura care stau și-i ascult cu plăcere. În fiecare dimineață, înainte de a începe munca, unul dintre medicii legiști intră în magazin și-i ascultă cîte zece minute în șir. Mi-a spus să nu cumva să-l cred nebun, pentru că una dintre ultimele cercetări ale japonezilor a descoperit faptul că este cea mai bună metodă de relaxare. Cică japonezii îi cresc special în case”, mai spune tanti Maricica. Greierii aciuați la Spitalul Județean nu sînt din aceia mari și negri, care trăiesc pe cîmp. „Sînt mai mici și au culoarea maro și trăiesc numai în încăperi călduroase. Nu sar, așa cum fac cei de curte, dar de cîntat cîntă din toți rărunchii”, își laudă tanti Maricica mîndrețea de greieri. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns