Angajatii mai multor institutii din Onesti s-au aflat in greva, ieri, insa nu au avut loc manifestari de strada si nu s-au semnalat incidente semnificative. Cadrele didactice si-au manifestat nemultumirile prin nedesfasurarea orelor de curs, insa profesorii din tot judetul Bacau au avut o situatie distincta de cei din restul tarii, pentru ca ei au sarbatorit, tot ieri, Ziua Internationala a Educatiei. Conform unei clauze din Contractul Colectiv de Munca (CCM), incheiat intre Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Bacau si Sindicatul Liber din Invatamint (SLI) Bacau, „partile convin sa sarbatoreasca, pe 5 octombrie, Ziua Mondiala a Educatiei, organizind impreuna, in timpul programului de lucru, numai manifestari specifice dedicate acestui eveniment”. Acest lucru a fost confirmat si printr-o Hotarire a Comisiei paritare SLI – ISJ Bacau, din data de 28 septembrie 2009. „A fost doar o simpla coincidenta faptul ca au picat in aceeasi zi atit greva, stabilita la nivel national, cit si Ziua Internationala a Educatiei, sarbatorita doar in judetul Bacau prin clauza stipulata in CCM – ne-a precizat Ionel Dobrota, liderul SLI din zona Onestiului. Manifestarile cultural-educative de ieri nu au fost afectate de greva si s-au desfasurat asa cum au fost prevazute”. In scoli, dar si la biblioteca municipala, s-au organizat sesiuni stiintifice de referate si comunicari, dezbateri si alte manifestari educative. Ceilalti sindicalisti din sistemul bugetar au ales cai diferite de a-si exprima nemultumirile. Functionarii de la Administratia Finantelor Publice Onesti nu au lucrat cu publicul, in timp ce lucratorii de la Primarie au fost la serviciu, dar ei au intocmit o scrisoare deshisa prin care s-au declarat solidari cu ceilalti protestatari. Cadrele medicale de la Spitalul Onesti au lucrat ieri, dar au purtat semne distinctive pentru a arata ca participa la greva. „Ei nu si-au parasit locurile de munca, ci si-au desfasurat activitatea in mod normal, fara a afecta in vreun fel buna functionare a spitalului”, ne-a precizat doctorul Adrian Brinzaniuc, purtatorul de cuvint al Spitalului Onesti. (George MARTIN)
Lasă un răspuns