O nouă probă de foc
Echipa germană este cel puțin la fel de bună ca Nantes, formație care a învins Știința la Bacău săptămâna trecută. Magdeburg nu are în lot trei campioni mondiali, însă activează în cel mai puternic campionat din lume, are o experiență mai mare în competițiile europene, fiind câștigătoare a Ligii Campionilor în 2001 și 2002, finalistă în 1999, 2005 și 2007, câștigătoare a Cupei EHF în 2001 și 2007. Anul trecut, Magdeburg a ajuns în semifinalele Cupei EHF, fiind învinsă de Dunkerque (Franța), cu 25-30 și 22-18. În lotul lui Magdeburg se află internaționalii Kneer (Germania, extremă-stânga), Gustavsson (Islanda, portar), Jurecki (Polonia, inter) plus mulți alti auslanderi de valoare, din Danemarca, Slovenia, Norvegia și Austria. Pe de altă parte, Știința are un moral relativ bun, după ce a dat o replică demnă lui Nantes și a câștigat clar cu CSM Ploiești. „Dacă am intra pe teren cu gândul că pierdem sigur, n-am ajunge niciodată la un nivelul înalt pe care ni-l dorim”, a rezumat Marius Bondar starea de spirit a lotului băcăuan înainte de Magdeburg.
GRUPA D / Rezultatele de până acum: Magdeburg – Beșiktaș (Turcia) 33-18, Știința – Nantes 18-21. Etapa 2: Magdeburg – Știința (16 feb., ora 16.00), Nantes – Beșiktaș (17 feb., ora 18.00). Etapa 3, duminică 24 feb.: Nantes – Magdeburg (ora 17.00), Știința – Beșiktaș (ora 20.00).
(Peter KELMANN)
Lasă un răspuns