Victorie fără emoții.
Vicecampioana României și-a făcut ușor meciul de la București, contra unei formații tinere și neexperimentate, dar cu un mare potențial. Știința a avut 4-0 după primele zece minute, izbutind să se mențină cam la această diferență până la pauză, iar după aceea mărindu-și treptat avansul. Iar asta s-a întâmplat în condițiile în care Eliodor Voica și-a folosit tot lotul pe care l-a deplasat în capitală. Cea mai mare diferență pe tabela de scor a fost de zece goluri (24-14, min. 48). De remarcat că în această partidă s-a activat corespunzător și partea stângă a atacului băcăuan, Păunică înscriind de patru ori, Celestin de trei, iar Rusia o dată. A fost o repetiție bună înainte de marele derby cu HCM Constanța, de miercuri, 25 septembrie, ora 18.00.
În clasament, cele mai bune trei echipe românești ale momentului – HCM Constanța, Știința Municipal Dedeman Bacău și HC Odorhei -, își arată sfidător bicepșii, chiar și fără să fi jucat mereu la potențialul lor maxim.
Marcatori
– CSM București: Racoțea 4, Beșliu 3, Sâncelean 3, A. Rotaru 3, Stoica 3, Nistor 2, Pătru 2, Dedu 1, Sava 1;
– Știința Municipal Dedeman Bacău: Tărâță 5, Ghiță 4, Păunică 4, Celestin 3, Bondar 2, Ramba 2, Da Silva 2, Dospinescu 2, Johannson 2, Fenici 2, Iancu 1, I. Rotaru 1, Rusia 1.
* Etapa II: Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu – CS Caraș-Severin 26-21 (10-8), Dinamo București – U Politehnica Timișoara, CSA Steaua București – Potaissa Turda 26-32 (12-21), U Bucovina Suceava – HC Odorhei 24-32 (14-12), CSM București – Știința Municipal Dedeman Bacău 31-22 (9-14), HCM Constanța – HCM Baia-Mare 35-23 (20-16).
Clasament
1. HCM Constanța 2 2 0 0 69-43 6
2. Știința Municipal Dedeman Bacău 2 2 0 0 57-41 6
3. HC Odorhei 2 2 0 0 64-52 6
4. Potaissa Turda 2 1 1 0 60-54 4
5. HCM Baia-Mare 2 1 0 1 47-54 3
6. CS Caraș-Severin 2 1 0 1 41-48 3
7. Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 2 1 0 1 46-55 3
8. Dinamo București 1 0 1 0 28-28 1
9. U Politehnica Timișoara 1 0 0 1 22-23 0
10. CSA Steaua București 2 0 0 2 54-64 0
11. CSM București 2 0 0 2 41-55 0
12. U Bucovina Suceava 2 0 0 2 43-58 0
* Etapa III (joi, 26 septembrie): HCM Baia-Mare – Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu, Știința Municipal Dedeman Bacău – HCM Constanța (se dispută miercuri 25 septembrie, în direct pe Digi Sport 1, de la ora 18.00), HC Odorhei – CSM București, Potaissa Turda – U Bucovina Suceava, U Politehnica Timișoara – CSA Steaua București, CS Caraș-Severin – Dinamo București.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns