Săptămâna și derby-ul.
Știința va avea un nou meci extrem de dificil, după cele cu HCM Constanța, HC Odorhei, dar și cel cu Baia-Mare, așa cum s-a dovedit după ce s-a disputat. Faptul că este o ediție de campionat mult mai echilibrată decât precedenta a făcut ca lupta la vârf să fie deosebit de strânsă. Sunt nu mai puțin de trei echipe la egalitate de puncte în vârf, talonate strâns de Știința și HC Odorhei. Ca să nu piardă „contactul vizual” cu echipele de podium (Constanța și Dinamo vor acumula sigura câte 3 puncte), formația lui Eliodor Voicat trebuie să se întoarcă măcar cu un punct de la Turda. Ar fi bine și deoarece imediat după întreruperea de campionat apele se vor tulbura cu derby-urile Constanța – Dinamo și Odorhei – Turda, iar Știința ar putea pescui un loc 2.
Nu va fi însă ușor de dus la capăt un asemenea scenariu, deoarece echipa turdeană este din nou pe val și, se știe, are un public care o poate purta pe aripile victoriei. Sunt trei jucători în formă pe care se bazează Potaissa – veteranii Dediu și Varo și ex-suceveanul Adomnicăi (fost și la Reșița), care strâng toate energiile în jurul lor. În pericol să se desființeze în timpul verii, Turda handbalistică supraviețuiește frumos.
De partea cealaltă, Știința a deplasat la Turda lotul care a obținut victoriile cu HC Odorhei și Dragunas Klaipeda. Cu siguranță că echipa băcăuană și-a mai revenit după înfrângerea de la Baia-Mare, iar la Turda are ascendentul moral al victoriei de anul trecut, 23-22. Asta dacă trecem sub tăcere faptul că Turda și-a luat un punct înapoi în retur. Mai trebuie să recunoaștem că Știința are reale dificultăți în deplasările unde întâlnește un public ardent împotrivă-i. Avem însă încredere că Rotaru va da din nou tonul la un joc bun, că Grigoraș va fi iarași în formă, iar ceilalți se vor lua după ei, ca în partida cu HC Odorhei.
„Întâlnim o echipă în formă, care a remizat cu Constanța și a câștigat la Baia-Mare. Trebuie să mergem extrem de concentrați și să rămânem așa pe toată durata meciului”, a spus Martin Johannson referitor la partida de la Turda. Mai trebuie observat că se vor întâlni cele mai bune defensive ale LN, capitol la care Știința are o ușoară superioritate.
Meciul va fi arbitrat de cuplul constănțean Georgescu/Moldoveanu.
* Etapa VII (joi, 17 octombrie): HC Odorhei – Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu, Potaissa Turda – Știința Municipal Dedeman Bacău, U Politehnica Timișoara – HCM Baia-Mare, CS Caraș-Severin – HCM Constanța, Dinamo București – CSM București, CSA Steaua București – U Bucovina Suceava.
CLASAMENT
1. HCM Constanța 6 4 2 0 190-151 14
2. Potaissa Turda 6 4 2 0 171-143 14
3. Dinamo București 6 4 2 0 165-153 14
4. Știința Municipal Dedeman Bacău 6 4 1 1 163-140 13
5. HC Odorhei 6 4 0 2 186-176 12
6. U Politehnica Timișoara 6 3 0 3 160-159 9
7. Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu 6 3 0 3 148-159 9
8. CS Caraș-Severin 6 2 1 3 148-155 7
9. HCM Baia-Mare 6 2 0 4 139-152 6
10. Steaua București 6 1 0 5 170-184 3
11. U Bucovina Suceava 6 1 0 5 139-169 3
12. CSM București 6 0 0 6 128-166 0
* Etapa VIII (duminică, 10 noiembrie): Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu – U Bucovina Suceava, CSM București – CSA Steaua București, HCM Constanța – Dinamo București, HCM Baia-Mare – CS Caraș-Severin, Știința Municipal Dedeman Bacău – U Politehnica Timișoara, HC Odorhei – Potaissa Turda.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns