• 23 de medici și asistenți din județul Bacău sînt gata să cîștige bani frumoși muncind în această țară
Propunerile lansate recent de Ministerul Sănătății și Familiei (MSF) pentru locuri de muncă în Irak, după declanșarea unui eventual război, a trezit interesul și în rîndul cîtorva cadre medicale din județul Bacău. Ajunsă luni pe faxurile tuturor spitalelor din județ, adresa prin care se solicită anunțarea, în 24 de ore, la Ministerul Sănătății a cadrelor medicale care doresc să muncească în spitalele de campanie din Irak i-a lăsat reci pe angajații Spitalului Județean. În schimb, 23 de asistenți medicali și doctori din Onești, Comănești și Podu Turcului s-au înscris pe lista pentru minister, în speranța că un posibil război în Irak declanșat de americani le va aduce salarii ca peste Ocean. Din cele 23 de cadre medicale numai nouă sînt doctori specialiști în ORL, oftalmologie, interne, boli infecțioase, anestezie și terapie intensivă, chirurgie și radiologie, restul de 14 candidați fiind asistenți medicali. Cu toate că adresa sosită pe adresa spitalelor prin intermediul Direcției de Sănătate Publică specifică că locurile de muncă sînt pentru voluntari și pentru perioada post-conflict, cele 23 de cadre medicale din județul Bacău speră să primească salarii de cel puțin 1.000 de dolari pe lună și să plece cît mai curînd. (C.D.)
Lasă un răspuns