11 echipaje de pompieri acţionează în aceste momente pentru lichidarea unui puternic incendiu de la Rafinăria Arpechim.
Focul a izbucnit la un turn de răcire aflat la mai bine de 15m înălţime, ceea ce a făcut ca intervenţia pompierilor să fie destul de dificilă.
Cu toate că rafinăria dispune de echipaje private de pompieri reprezentanţii acesteia au cerut ajutorul şi Inspectoratului de Urgenţă Argeş.
Pompierii au informat că focul a fost localizat, iar în aceste momente se acţionează pentru lichidarea lui.
Se pare că în momentul în care a început focul, se efectuau lucrări de revizie la turnul respectiv.
Totodată, pompierii au precizat şi faptul că s-a acţionat pentru ca flăcările să nu se extindă şi la celelalte secţii aflate în apropiere.
Din primele informaţii, se pare că nu există persoane rănite.
Lasă un răspuns