Productia industriala a judetului Bacau a scazut, în luna august, cu 39,6%, în serie bruta, si cu 34,8% în conditii comparabile din punct de vedere al numarului de zile lucratoare, fata de media anului 2007. Conform datelor publicate de Directia Judeteana de Statistica Bacau, comparative cu luna august 2007, productia industriala totala a scazut cu 19,6% în serie bruta si cu 13,2% în conditii comparabile. Fata de iulie 2008, aceasta a scazut cu 31,7% (respectiv 26,2%). De la începutul anului, productia industriala a scazut cu 0,5% în serie bruta, fata de perioada similara a anului 2007, respectiv cu 1,3% în conditii comparabile. Scaderea este pusa pe seama reducerii productiei în industria extractiva si în industria energiei electrice si termice, gaze si apa. În serie bruta, au fost scaderi în industria bunurilor intermediare (cu 16,3%), a bunurilor de folosinta îndelungata (cu 19,9%), industria energetica (minus 57,1%) si a bunurilor de uz curent (cu 15,2%). Dar a fost si crestere, în industria bunurilor de capital (de 2,2 ori). În industria extractiva, scaderea a fost la extractia hidrocarburilor (minus 90,3%), dar de la începutul acestui an Petrom Moinesti nu mai raporteaza datele la nivel de judet, ci doar national, cea ce afecteaza indicii.
Industria prelucratoare a judetului a avut cresteri la prelucrarea titeiului, cocsificarea carbunelui, fabricarea produselor chimice, constructiile metalice si în edituri si poligrafie. În industria energetica, cea mai mare scadere a fost la furnizarea de energie electrica si termica, gaze si apa calda (minus de 44,7%) si la captarea, tratarea si distributia apei (minus de 42%). (Petru DONE)
Lasă un răspuns