Singurul parlamentar de Onesti, deputatul Valerian Vreme, a avut o serie de intilniri cu primarii din comunele Helegiu, Gura Vaii si Livezi, precum si cu seful executivului onestean, in vederea identificarii unor solutii pentru modernizarea infrastructurii din zona, in special a drumurilor. Deputatul Valerian Vreme a precizat ca problema infrastructurii reprezinta o prioritate pentru activitatea lui de parlamentar, dar ca solutionarea situatiei este posibila doar prin cooperarea cu primarii. „Problemele respectivelor comunitati pot fi rezolvate doar daca si edilii-sefi se implica in solutionarea lor; altfel nu se poate”, a apreciat parlamentarul de Onesti. Printre prioritatile deputatului Valerian Vreme figureaza drumul dintre Onesti si comuna Gura Vaii, care trebuie urgent asfaltat, precum si realizarea unor poduri peste riul Tazlau. In atentia parlamentarului mai figureaza si asfaltarea portiunii de drum de la Onesti si pina la Radeana, la intrarea in municipiu, dinspre Adjud. Valerian Vreme crede ca si drumul dintre Onesti si Bacau s-a deteriorat foarte mult si ar trebui reasfaltat. (George MARTIN)
VALENTIN a zis
Stimate deputat ! Drumurile se asfateza daca ai bani ,cu primari nu se poate Aduceti bani consiliului judetean BACAU pentru drumurile judetene si comunale de la bugetul de stat ,daca aveti forta de parlamentar .Daca nu stiti va informez ca drumul DN 12-A ESTE DRUM NATIONAL si pentru asfaltarea portiunii Radeana -Onesti Voevodul adresati-va la ministerul TRANSPORTURILOR si Directia Nationala aDrumurilor.
deputat a zis
foarte corect . vreme se comporta ca un consilier de comuna