Dan POPA
În Piața Sud, în hala cu flori, chiar în colțul făcut de peretele brutăriei și cel al magazinului alimentar, tînăra venită la piață descoperi automatul. Mare cît un stat de om, nichelat, sclipind argintiu. O reclamă colorată în nuanțe chihlimbarii – roșcate promitea o cafea, servită automat pentru cîteva fise. Căută repede în buzunar și împinse prin fanta de plastic negru cîteva monede argintii, socotind în gînd: 5000, 10 000, 11 000, 12 000, 13 000. După 13.000 se hotărî să apese pe butoanele destinate alegerii cafelei. Mașinăria se puse în mișcare, se auzi un zgomot discret, înecat iute de zumzetul tîrgoveților din piață și în scobitura special prevăzută a mașinii coborî un pahar de plastic maroniu, care începu să se umple pic cu pic. Parcă simțea aroma unei cafele fierbinți, cu mult zahăr, așa cum îi plăcea să bea după jumătate de zi de stat în piață. După un timp picuratul încetă, paharul dădea semne că e plin și cafeaua e servită. Ridică, victorioasă, paharul, dar încremeni cu el în mînă. Deși aproape plin, paharului i se vedeau perfect fundul și striurile formei sale zimțate. Fiindcă paharul era plin cu cea mai răspîndită băutură, nuu, nu cu cafea, ci cu … apă chioară.
Intră val-vîrtej în magazinul de alături, întrebînd cui aparține mașinăria. Vînzătorul de la tejghea era, însă, al altei firme și habar n-avea a cui este cutia nichelată, mare cît un dulap, pusă la trei pași de ușa lui. Abia atunci observă tînăra consumatoare de cafea că automatul apărut nitam-nisam în piață nu avea, cum ar fi fost normal, cîteva inscripții, absolut obligatorii: numele firmei care vindea cafelele cu ajutorul lui, instrucțiunile complete de folosire, numărul de telefon al sediului sau măcar al serviciului tehnic care ar fi trebuit să depaneze mașinăria în caz de defect. Rezistă greu ispitei de a căuta un bolovan pe care să-l arunce în reclama frumos colorată și luminată, care părea că-i rînjește. De altfel, nu era nici un bolovan prin preajmă. Astfel, cutia hoață rămase nepedepsită, gata să servească și alți clienți cu apă chioară, pe bani buni. O doamnă trecută binișor de prima tinerețe, avînd aproape un aer de mătușă, se opri să admire scena și s-o întrebe ce s-a întâmplat. Din nefericire, cunoașterea doamnei nu era de nici un folos. Era clar că vechile ei experiențe, trăite sau auzite, despre cafele, cafenele, servit nu se potriveau în nici un chip situației create de mașina hoață. Niciuna nu-și închipuise, atunci, prin anii ’80, cînd vizionau la TV sceneta în care personajul introduce bancnota în automat și – după un spectaculos joc de lumini – primește în loc un carton pe care scrie „Mulțumesc frumos”, că așa ceva se putea întîmpla aievea, în fața lor, iar mașina poate în realitate să-ți ia bani de o pîine mare și să-ți dea în loc un pahar cu apă chioară, ba încă și de Bacău. Au plecat, în cele din urmă.
Ce ne-ar putea spune juriștii? În mod normal, punctul de vînzare al unei firme, fie că este un magazin sau un automat, ar trebui să îndeplinească, printre altele, următoarele condiții: să aibă afișat numele firmei, vizibil, eventual și numărul autorizației de funcționare. Oricine poate verifica, dacă dorește, dacă o asemenea firmă este înregistrată la Camera de Comerț. Aceasta din urmă oferă, la nevoie, doritorilor, contra unei sume, informații despre partenerii comerciali. (E drept, suma e considerabil mai mare decît prețul unei cafele!). Prețul în lei al produsului sau produselor este obligatoriu să fie afișat la vedere, împreună cu instrucțiunile de folosire scrise în limba română, eventual și în alte limbi de circulație internațională. Folosirea de mașinării, unelte, automate, tehnici care sfidează legea concurenței și alte metode pentru a obține cîștiguri nemeritate pe seama clienților pe care nu-i informezi corect se poate încadra ușor în categoria infracțiunilor sau, după caz, a unei anume infracțiuni calificate.
Ce ne spune practica? Acolo unde prețurile nu sînt afișate la vedere, clar, vizibil, pentru toate tipurile de mărfuri, unde firma nu are nume sau alte elemente de identificare, unde există anunțuri ilegale de tipul „Marfa vîndută NU se schimbă” (în realitate, legislația precizează exact în ce condiții se schimbă marfa – dacă defectul este din vina fabricantului sau furnizorului – în ce condiții se dau banii înapoi pe marfă – dacă, de exemplu, produsul solicitat nu mai este pe stoc – sau cu ce acte se dau banii înapoi – cu dovada de cumpărare, bon, factură, chitanță etc.), ei bine, în asemenea magazine, la asemenea standuri sau la asemenea automate banii dați sînt bani pierduți. De asemenea, merită a fi ocolite firmele mici care vînd mărfuri proaste în locuri aglomerate, mizînd pe fluxul mare de clienți, așa cum este situația la poarta Liceului Pedagogic, loc unde puteți cumpăra dischete de proastă calitate (funcționează una din două), marcate cu marca SONY (probabil falsificate) și ușor de recunoscut după inscripția aproape transparentă de pe căpăcelul metalic.
Lasă un răspuns