Doamna Ana Sanda, din Bacău, cartierul Cornișa, bloc 15, scara B, apart. 12, ne sesizează un fapt cu totul ieșit din comun, ce ține de practici abuzive și, deci, fără nici o legătură cu spiritul și litera legii. Ce anume a supărat-o atît de mult, încît s-a hotărît să-și facă publice nemulțumirea și dezacordul față de o măsură ce lovește nu doar în dumneai, ci și în interesele tuturor celorlalți proprietari din blocul respectiv? S-o ascultăm: Zilele acestea am primit pensia și m-am dus, așa cum obișnuiesc, să-mi plătesc datoriile curente la întreținere. Aici mă aștepta o mare surpriză. Neplăcută. Domnul Constantin Cojoc, administratorul Asociației de proprietari nr. 31, mi-a pus scurt în vedere: pentru a-ți primi banii trebuie să achiți și prima tranșă, în valoare de 250.000 de lei, pentru fondul de reparații al blocului. Neînțelegînd despre ce este vorba, am solicitat explicații. Am aflat că, din proprie inițiativă, dumnealui a instituit acest fond care ar urma să fie folosit pentru executarea unor lucrări. Ce fel de lucrări, în ce condiții, nu a mai binevoit să mă lămurească. Din spusele dumnealui, a reieșit că toți proprietarii au fost, ori vor fi anunțați de această obligație, anume că fiecare va trebui să achite, în decurs de trei luni de zile, suma de 750.000 de lei cu destinația precizată. Cine refuză, va suporta consecințele, care nu sînt greu de ghicit. De la proprietarii de pe fiecare scară vor trebui încasați cîte 15.000.000 de lei. În ce privește modul cum vor fi utilizați acești bani, eu am mari semne de întrebare. Există precedente: după înlăturarea fostului administrator, anul trecut, s-a constatat că acesta fraudase 47.000.000 de milioane de lei din fondurile Asociației. Actualul administrator ne-a liniștit promițîndu-ne că va recupera banii și-i va consemna în fondul de rulment al fiecărui proprietar. Nu a făcut-o și treaba a rămas în ceață. Tot domnul Cojoc și-a creat un fel de fond de amenajări pentru sediu, încasîndu-ne bani cu care a instalat parchet melaminat în sediul Asociației, a cumpărat ceas de perete, a montat o ușă metalică. Cînd este întrebat de ce face toate aceste lucruri fără acceptul nostru și cu bani de la niște pensionari amărîți, lipsiți de alte mijloace de întreținere, devine violent, țipă la noi, ne amenință că ne face și ne drege. Fost militar MApN, a indus un stil cazon de relații, de parcă ar trebui să facem sluj în fața lui. Uită, oare, că fiecare dintre noi contribuim pentru ca dumnealui să primească, lunar, un salariu frumușel din veniturile noastre modeste? M-am adresat ziarului dumneavoastră cu convingerea că ne va ajuta și de această dată să lămurim situația pe care v-am expus-o, așa cum ne-ați mai ajutat și cu alte ocazii, pentru care vă mulțumim.
Redacția: Există alte posibilități, legale, de constituire a fondului de reparații pentru care vă solicită bani administratorul Asociației. Oricum, indiferent de motivații, nimeni nu are dreptul să vă condiționeze niște servicii băgîndu-vă, pur și simplu, mîinile în buzunare. Este de reținut că nu membrii Asociației sînt „la mîna” administratorului, ci acesta la dispoziția lor, pentru că ei îl plătesc tocmai pentru a le rezolva problemele ce țin de servicii comune foarte clar delimitate. Dacă dumnealui refuză dialogul cu dumneavoastră, înseamnă că nu vă reprezintă, situație pentru care există soluții legale. Folosiți-le.
Lasă un răspuns