Scrisoarea colaboratorului nostru Romulus Dan Busnea, din Slănic Moldova, ne pune în fața unor întrebări care își găsesc doar în parte răspunsurile. Totul – susține semnatarul – nu este decît o revanșă în fața eșecurilor și a neputințelor care nu țin atît de noi, ci de modul cum ne e alcătuită și guvernată existența. O publicăm în cadrul acestei rubrici pentru că, prin conținutul ei, ne regăsim fiecarte dintre noi.
Mă întreb de multe ori ce este reușita în viață? Ce este acela un succes? Un succes deplin, nu unul pe baza cîștigurilor imediate, nemeritate sau pe baza unui noroc. Pentru mulți, afirmarea cuiva, în speță a unui coleg, prieten considerat obscur în liceu, unde chiar și profesorii rîdeau de el, pare un miracol. Sigur că el lucra în secret la afirmarea sa și astfel nu avea timp să o arate! Aparent, numai viața dusă explică reușita. Unii nu mai vor să muncească deoarece au vise imediate, doresc o situație. Și încearcă să o realizeze prin orice mijloace. Mai mult sau mai puțin ortodoxe. Fără prea multă muncă. Prin prostirea, înșelarea adversarului. Prin intimidarea lui. Prin umilirea acestuia. Totul este, în final, doar ambiția deșartă de a fi invidiați sau de a fi adulați, de a fi respectați pentru posibilitatea de a avea cea mai frumoasă femeie, cea mai luxoasă mașină și o imensă casă în care doar existența unui harem te poate face fericit. Pentru mulți dintre noi, adevărata viață s-a oprit în fața succesului. Ne uităm în oglindă și parcă nu mai semănăm cu cei care eram odinioară. Sîntem desfigurați, transformați de această viață parșivă care ne mai ține pe linia de plutire doar prin nostalgia momentelor frumoase din trecut și a speranțelor viitoare. Și de cele mai multe ori, a compromisurilor murdare pe care sîntem nevoiți a le face pentru a supraviețui. Ce urîtă trecere prin viață! Ne mînjim demnitatea, ne călcăm în picioare unii pe alții, ne dușmănim în falsa credință a unei vieți superioare clădită pe respingeri, pe alte vieți sfărîmate, pe nefericirea altora. Cred că încă mai avem în privirile noastre setea de a trăi, în care viața ne este promisă ca o teribilă revanșă în fața eșecurilor de tot felul și în care ne regăsim mereu mai osteniți, cu puțină suficiență în siguranța zilelor care urmează și care ne sperie prin desfășurarea lor stresantă. Nu ni se suportă sinceritatea de care nu ne putem debarasa pentru că majoritatea trăim fără ascunzișuri, dintr-o acută nevoie de mărturisire, stupid de neînduplecată, deși conștiința ne arată clar că graiul ne este dat ca să ascundem ceea ce gîndim. Dar cîtă vreme mai credem în perfectibilitate, în progres, în civilizație, în frumosul artelor, nu poate fi altfel. Am vaga bănuială că farmecul și cultura, buna credință, pot schimba sufletul, însă acesta se naște în majoritatea cazurilor murdar sau curat, neputînd ca ceva să-l modifice, așa cum noi nu putem face ceva împotriva bolilor incurabile care pun stăpînire pe omenire. Sălbaticul procent al naturii e de partea celor răi, a celor necinstiți și lacomi și pentru care succesul adevărat al celorlalți reprezintă o stavilă a fărădelegilor care le aprofundează viața mizeră; cei doar cîțiva care cred, poate în cele mai dese cazuri fără voia lor, în valorile eterne, sînt expuși unor ironii constante, umiliți, înfrînți. Probabil că ne pierdem în risipa unor sentimente primejdioase pentru micile flăcări ale spiritelor ce mai pîlpîie undeva în noi. Spunea foarte la subiect cineva că ceea ce cîștigă omul prin prudență pierde prin lipsa de curaj, iar remușcările facile sînt tardive.
Suferința este reală, clădiți-vă succesul pentru că doar în durere omul este cu adevărat legat de întreaga umanitate. Dar, se aude un sunet în noaptea albă a visurilor înghețate. Sună telefonul. La capătul firului, optimismul. Ce făceam? Purtam un dialog cu viața, răspund la întrebarea introductivă a acestuia. Vai, completează optimismul în telefon, ce cuvînt sublim, miraculos este viața! Ai puțin timp și pentru mine?, întreabă el. Desigur, răspund eu, mototolind hîrtiile scrise într-un moment de tristețe amestecat cu neputință. Si îmi revin, încet, dar sigur și stăpîn pe mine. Cheia succesului? Credința și lupta continuă cu viața. Din care trebuie să ieșim învingători. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns