– Nelutu Sarban, antrenorul anului in 2008 la SCM Bacau, trimite mamei sale, trecuta in eterenitate, un mesaj peste timp
Ion Sarban, antrenor emerit la lupte greco-romane, a fost consemnat drept tehnicianul anului 2008 la Sport Club Municipal Bacau de catre conducerea clubului amintit. Iulian Faghian, elev al sau, a luat medalie de bronz la Campionatul Mondial al juniorilor, printre altele. Bineinteles, nu este un caz singular. De-a lungul vremii, Sarban a scos pe banda campioni nationali. Antrenorul bacauan tine sa dedice mamei sale meritele pe care le-a avut ca sportiv si pe care le are ca antrenor. Acum trei zile, Sarban a plins la onomastica. In primul rind pentru ca gindurile se indreptau catre cea care l-a nascut.
„Sarut mina, mama!”
„Cu ocazia Sarbatorii de Sfintul Ion si in memoria mamei mele ELENA, de la a carei treceri la cele vesnice s-a dus aproape un an, vreau sa dedic rezultatele bune pe care Bunul Dumnezeu m-a invrednicit sa le am si in anul 2008. Scumpei mele mame, care a ramas o icoana vie in amintirea mea.
Nu sunt vorbe mari si sint sigur ca orice fiu ar spune la fel despre mama sa. Blindetea, bunatatea, modestia, seriozitatea in tot ce facea, bunul simt, harnicia si, in primul rind, Credinta.
A fost mereu alaturi de mine si m-a motivat prin felul ei de a fi. Imi amintesc un episod din 1985, cind se desfasura la Bacau, in sala Orizont, o finala nationala la lupte greco-romane. In pauzele dintre reuniuni, mergeam sa-mi refac fortele la mama, care pe atunci lucra la caminul de copii din Cornisa. Vazind-o cum robotea, am simtit, inca o data, dorinta de a face lucruri prin care sa fie mindra de mine, dorinta pe care o simt si astazi. Dupa doua zile de concurs, avindu-i la colt pe reputatii antrenori Petre Husaru si Alexandru Olaru, am reusit sa devin medaliat si, seara tirziu, m-am intors acasa, obosit, dar fericit, cu o multime de «semne ale luptelor» pe mine si cu o mare multumire in suflet. M-a certat mama. Mi-a dat si o palma pentru ca intirziasem si nu anuntasem unde sint si de ce am intirziat. Apoi s-a bucurat, Aveam medalia la git, nu umblasem fleaura.
De multe ori, cind imi era greu, veneam acasa si imi odihneam capul sub mina ei blinda si muncita. Cind aveam o nemultumire fata de cineva ea zicea: «Roaga-te la Dumnezeu. Indreapta-l Doamne pe el!» si apoi continua: «Indreapta-ma Doamne si pe mine!». Si acum parca aud rugaciunile pe care le facea zilnic, in camaruta ei, camaruta care si acum tinjeste dupa ea.
I-am purtat mereu o afectiune totala. Abia dupa ce a plecat am inteles ce am pierdut: o mama adevarata. Poate pierduta in anonimatul cotidian dar sigur de pret in fata lui Dumnezeu, pe care tot timpul l-a invocat si cu care a tinut tot timpul legatura.
A muncit din greu, a venit de la tara, vorba ei: «desculta si cu capul gol». A luat totul de la zero. Si-a crescut copiii, patru la numar, dar si pe cei cinci nepoti, cu dragoste si grija si, la final, a plecat usor nevrind sa deranjeze pe nimeni. Iubea florile si animalele. Suferea cind vedea animale chinuite si copaci taiati fara noima. Sint multe de spus. Ma opresc aici. Srut mina, mama! Pentru mine e important sa sper ca, atunci cind va veni timpul, ma asteapta cineva drag dincolo. Sper, dar nu stiu daca o sa merit. Mama, ea m-a facut om. Doamne-ajuta, cu bucurie si sanatate!”, spune, cu mult bun simt, Ion Sarban. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns