Deputatul liberal Ionel Palar a condus, miercuri seara, prima sedinta a Biroului Politic al PNL Onesti, in noua lui calitate, de presedinte interimar al organizatiei onestene, ocazie cu care a clarificat si unele aspecte legate de colaborarea, pe plan local, cu PSD, dar mai ales cu primarul Emil Lemnaru. In opinia deputatului Palar, PNL si PSD trebuie sa aiba in vedere o colaborare in special la nivel central, si nu infratiri la nivel local. “PNL este un partid de sine statator, care in decursul istoriei postrevolutionare a cunoscut si aliante – a precizat Palar. In acest moment, sintem, la nivel national, intr-o alianta electorala, care presupune, conform protocolului, o colaborare cu PSD. Dar, un lucru esential, cele doua partide sint de sine statatoare. PNL si PSD pot avea politici complementare, dar nu de substituire”. La sedinta a participat si fostul presedinte interimar al PNL Onesti, Mihaela Badic, care si-a mentinut opiniile legate de faptul ca liberalii onesteni nu ar trebui sa se apropie atit de mult de primarul social-democrat Emil Lemnaru si de politica locala dusa de PSD, de aproape 18 ani de zile, care indeparteaza electoratul liberal. Cu aceasta parere a fost de acord si deputatul Ionel Palar, intrucit scopul primordial al aliantei USL este de a-i indeparta pe democrat-liberali de la guvernarea Romaniei, si nu de a-l mentine pe Lemnaru la putere in Onesti. In acest sens, noul presedinte al PNL Onesti si-a exprimat increderea ca va avea o colaborare foarte buna cu liderii liberali din municipiu. “Imi doresc sa lucrez bine cu colegii din organizatia onesteana, care sa redevina cel putin la nivelul alegerilor din 2008 – ne-a declarat deputatul Palar. Obiectivul este de a da un imbold organizatiei PNL Onesti, care sa devina un actor important in viata politica onesteana, ca partid liberal”. (George MARTIN)
Lasă un răspuns