• de cînd s-a anunțat arestarea lui Saddam, irakienii stabiliți în Bacău nu se mai dezlipesc din fața televizoarelor • unul dintre ei spune că va pleca în Irak imediat după sărbători
Arestarea lui Saddam Hussein de către forțele aliate i-a luat sîmbătă prin surprindere pe mulți dintre băcăuani. Cum au aflat vestea, oamenii au dat sonorul aparatelor de radio și televizoarelor pînă aproape de maxim și au ascultat cu răsuflarea tăiată fiecare știre legată de acest subiect. Spre deosebire de restul românilor, care au ascultat veștile din Bagdad doar cu firească curiozitate, o mînă de băcăuani nu s-au mai dezlipit din fața televizorului. După 1990, peste trei milioane de irakieni au plecat în lumea largă și s-au adăpostit acolo unde au găsit un colț de liniște. Șase dintre ei și-au făcut din Bacău o a doua casă. Și-au întemeiat aici familii, iar cei care erau deja însurați și-au adus soțiile de acasă și au început la Bacău o nouă viață. Nu mai plină de bunăstare decît ar fi avut-o în Irak, dar mai liniștită.
Cei mai mulți irakieni au luat calea exilului după revoluția din 1991. „De groaza lui Saddam am plecat, așa cum au făcut toți cei care s-au refugiat în toate colțurile lumii”, spune Camad Haginabi. La sfîrșitul lunii februarie, cînd Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat solicitarea SUA de a survola spațiul aerian român, Camad ne povestea că, dacă Saddam va fi prins, în cinci minute își face bagajele și se întoarce în Irak. A trecut un an de-atunci, Saddam a fost capturat, însă Camad este nevoit să își mai țină în frîu bucuria pînă după sărbători. „Am dat telefon acasă imediat cum am auzit vestea. Mi-am sunat toate rudele și prietenii și de acasă, și de aici, din Bacău. Cred că este cea mai bună veste pe care am primit-o în toată viața mea”, spune Camad. Pînă la începutul anului viitor speră să îi înscrie în pașaport și pe cei doi gemeni, Sara și Rafid, primii copii irakieni născuți în Bacău. „Sper să nu fie prea mici pentru o călătorie atît de lungă. Au doar nouă luni. Părinții mei abia așteaptă să își strîngă nepoții în brațe, așa că va trebui să plecăm cît mai curînd”, își face planuri Camad.
Nici mai tînărul său compatriot, Ahmed Nait, nu se grăbește să plece acasă. La cei 30 de ani ai săi, Ahmed dovedește o maturitate la care bărbați cu mult mai în vîrstă ca el nu au reușit încă să ajungă. „Va mai trece încă timp pînă se vor liniști lucrurile. Singurul lucru pe care mi-l doresc acum este ca Saddam să fie judecat după dreptate. Cred că numai o condamnare a sa la moarte ar putea să mai aline sufletele miilor de familii care și-au pierdut pe cîte cineva din cauza lui”, ne mărturisește Ahmed. Pînă cînd va reuși să petreacă în liniște alături de rudele și prietenii de acasă, Ahmed va da însă o petrecere pe cinste aici, în Bacău, alături de ceilalți conaționali de-ai săi, care și-au făcut din Bacău o a doua casă. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns