Lume, îmbulzeală la teatrul „Boselu” de pe podul Mogoșoaiei. Trupa italiană a lui Francloff juca cu casa închisă, seară de seară, „pantomina gimnastică într-un act și șapte tablouri”, „Hoțul de cloșcă”. Actorii erau chemați și iar chemați la rampă. Cărui fapt se datorează acest mare succes? Subiectul era de actualitate: furtul celui mai mare tezaur din lume: „Cloșca cu puii de aur”! Dar, cînd și cum s-a întîmplat aceasta?
După ce fusese admirat în două expoziții internaționale, Tezaurul „Cloșca cu puii de aur”, mîndria țării – era adăpostit în clădirea Universității, ridicată recent după planurile arhitectului Al. Olărescu. Nu se putea spune că acesta nu era în siguranță. Se afla într-o vitrină specială, rezistentă, iar seara, doar printr-o simplă apăsare pe buton întreg tezaurul putea fi coborît într-o cutie de oțel. În plus santinele înarmate păzeau ușa de la intrarea în încăpere. Miercuri seara, 19 noiembrie 1875, custodele tezaurului plecă grăbit și nu-și făcu ca de obicei datoria de a coborî tezaurul. Acest lucru n-a scăpat atenției hoților. Noaptea de 19 spre 20 noiembrie a fost cu adevărat furtunoasă. Un viscol de o intensitate deosebită se abătu asupra capitalei. În cîteva ore peisajul se schimbă. A doua zi, joi, troiene mari blocau străzile. Pe la „șapte ceasuri din zori”, oamenii primăriei fac pîrtie în Piața Universității. Printre ei și un măturător din Ciurel”. De sub căciula de oaie țuguiată i se preling broboane de sudoare. Deodată, poc! lopata lui lovește un obiect metalic auriu.
„Ia te uită, măi, Ioane, zice el către unul dintre servitorii Senatului. Studenții ăștia tare-s hăbăuci. Uite, au pierdut un fleac de-al lor. Mă duc să-l dau înapoi”.
„Înnotînd” printre troiene se îndreaptă spre poarta principală a Universității. Oprindu-se în fața unui grup de profesori și studenți desfăcu mîna și arătă ce găsise în zăpadă. Pentru o clipă toți rămaseră împietriți. În mîna acestui om scînteia coșulețul dodecagonal al Tezaurului de la Pietroasele. Pe loc, nevinovatul om este arestat de santinelă. Se dă alarma! Pe la „8 ceasuri, palatul Universității e înconjurat de poliție”, în frunte cu prefectul Poliției Capitalei, N. Slăvescu. La orele 9 sosesc însuși prim-ministrul Lascăr Catargiu cu întreaga echipă ministerială, dar și ambasadorul Franței și al Angliei. Atmosfera este apăsătoare. Titu Maiorescu, ministrul instrucțiunii, e categoric:
– Dumneata, se răsti el la prefectul poliției, să iei toate măsurile cuvenite pentru ca în scurt timp să redai țării aurul cel mai de preț. În 24 de ore – adaugă necruțător și primul-ministru.
De unde să-l iei? Rămas singur, bietul polițist analizează cazul. Dă ordin pentru o „publicațiune” cu o recompensă de 5.000 de lei pentru cel ce va da informații asupra tezaurului „de 14 oca și 63 dramuri de aur”. Baza era, însă, tot Condica pungașilor, un fel de fișier de epocă unde erau trecuți infractorii și isprăvile lor. Flerul n-avea să-l înșele. Într-adevăr, citește uimit că în urmă cu două luni un hoț escaladase cu ușurință zidul Pensionatului de călugărițe din strada Pitar Moș, fusese prins, scăpase și dispăruse agil, ca apoi să se urce în podul casei doctorului Alexandru Vlădescu „prin mijlocirea unei mături”, furînd din casă tot ce era mai de preț. „Grozav gimnast. Asta-i pista”, își spuse experimentatul polițist. La aceasta s-a adăugat și informația „unui copist de la poliție”, Paraschiv Mihăileanu, care văzuse la un oarecare Dimitrie Pantazescu un ceas de aur cu inițialele A.V. Prefectul abia putu să îngăime:
– Unde stă Pantazescu ăsta? „În Oțelari, la o gazdă”, i se răspunse.
Descinderea se făcu în cea mai mare grabă. Pantazescu se afla acasă. „Era un tînăr de 24 de ani, brunet cu mustăcioară”. Fiu de popă din Titu, fusese dat afară de la seminar datorită pasiunii lui pentru „gimnastică și spectacole de circ”. Figura în vestita „condică” sub 5 nume false. La prima percheziție se găsiră ceasul și lanțul de aur ale doctorului, dar și o cheie de cositor care se potrivea la ușa Bibliotecii Senatului. Nu găsi nimic, însă, din tezaur. Abia la a doua descindere, în cutia de rezonanță a pianului se descoperiră piese din tezaur, grav mutilate. La inventariere lipseau două: colanul cu inscripția runică și un fragment din taler. Marți, 25 noiembrie, opinia publică află ca un „romanț” cum s-a produs furtul tezaurului, povestită chiar de autor: „El a dat un fel de reprezentațiune curioasă în care a explicat în detalii toate operațiunile comiterii crimei. A explicat cum a găurit cu sfredelul și a tăiat cu ferăstrăul pardoseaua din sala Senatului, care e deasupra sălii Muzeului, cum s-a servit de un chibrit spre a vedea dacă gaura ce a făcut în tavan corespunde alături cu casa de sticlă a tezaurului, cum s-a coborît pe funie în jos, cum s-a suit cu obiectele furate și cum le-a ascuns prin haine și a dispărut prin antreul cel mic din dreapta al Universității și apoi a ascuns obiectele tezaurului într-un piano ce avea acasă. Dacă circulația drumului nu era întreruptă de viscol el avea de gînd să plece cu trenul a doua zi.”
Pantazescu era păzit zi și noapte de două santinele la etajul al doilea al prefecturii poliției. De aici, era imposibil de evadat „fără să rămîi mort pe loc”. Și totuși, incredibilul s-a produs! În 25 noiembrie, luni spre marți „pe la orele trei și jumătate”, de la zece metri înălțime, Pantazescu sare și evadează. Opinia publică era uluită! Bietul Slăvescu era ca și mort. Asta-i mai lipsea. Totuși, nu se pierdu. Trimise „50 de repetiri”, adică portrete în creion, la barierele Bucureștiului. O mare concentrare de forțe polițienești se desfășură. Ca urmare, în noaptea de 26 spre 27 noiembrie, Pantazescu este arestat și pe la orele trei „transportat de un căpitan de poliție și între baionete trimis la închisoarea Văcărești”. Pantazescu era arestat, dar nu recuperaseră cele două piese. Firește, exista și un complice. Dar cine? Veni Anul Nou 1876. Pantazescu primește o scrisoare, la expeditor fiind chiar numele complicelui. Directorul închisorii i-o arată pentru cercetări. Prefăcîndu-se miop, Pantazescu o apucă și o înghite. Noroc că directorul și-a amintit „pe loc” ce scria pe plic. Pînă seara fu arestat complicele Constantinescu, „de profesie argintar”. La el s-au găsit colanul grav mutilat prin tăiere și un fragment din marea tavă. La 9 ianuarie 1876 tezaurul era reunit.
Pantazescu a fost condamnat la 6 ani închisoare. Încearcă să evadeze de cîteva ori, fără succes. Din acestea rămîne aproape infirm. Dar de ziua inaugurării închisorii „Cozia pentru invalizi”, deghizat încearcă să iasă pe poartă. A fost ultima lui încercare de evadare. Santinela îl recunoaște și-l împușcă pe loc.
Cît despre tezaur, el avea să treacă prin alte noi și extraordinare aventuri. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns